Cele trei etape ale transformării

The Three Phases of the Transformative Experience

Dr. Joseph Nicolosi

Aiuta con un piccolo contributo
con PayPal Bancomat o Carta di credito:

 

SOSTIENI INIZIATIVE MISSIONARIE!
Con il tuo 5 per 1000 è semplice ed utilissimo.
Sul tuo 730, modello Unico, scrivi 97610280014

Clientul care începe terapie de schimbare se află în mijlocul unei crize care îi tulbură viaţa. Acum, inima şi mintea lui s-au deschis pentru a vedea ce se află înăuntru. Dorinţa lui este aceea de a scăpa de o problemă de comportament cât mai repede posibil, însă nu există soluţii minune: pentru a ordona dezordinea, el trebuie să coboare întâi în adâncul unor afecte cu rădăcini adânci.

Acţiunea reparativă asupra trupului

În timpul terapiei, clientul întâlneşte ceea ce noi numit Lucrul cu Trupul. Aceasta constă in trei etape – (1) etapa defensivă; (2) etapa afectelor, profundă şi (3) etapa de integrare, finală.

El începe şedinţa în etapa defensivă, nedorind să se confrunte sau să abordeze conflictul din viaţa lui. Mintea lui este dominată de sentimentul de auto-conservare atunci când terapeutul încearcă să-l deplaseze dincolo de anxietatea lui, către etape afectelor.

IL TUO 5 per mille VALE MOLTISSIMO
per gli ultimi, per chi e' sfruttato, per difendere la vita
sul tuo 730, modello Unico,
scrivi il codice fiscale degli Amici di Lazzaro: 97610280014

 

Renunţând încet la apărări, el intră şi devine copleşit de sentimente adânci legate de lupta sa. Aceasta este esenţa Lucrului cu Trupul; în timp ce păstrează un contact emoţional cu terapeutul, el trebuie să intre complet (la nivel de trup-memorie şi la nivel psihic) în etapa afectelor, alături de tensiunea fizică care tine acele sentimente.

Începe apoi etape de integrare cognitivă, în care el încearcă să înţeleagă felul în care viaţa i-a influenţat deciziile comportamentale care l-au adus acum la terapie. Aceasta este perioada Transformării Înţelesurilor, care aşează criza sa într-o perspectivă mai mare.

Cele trei etape ale drumului psihologic pot fi privite şi ca o secvenţă microcosmică a aceleiaşi transformări personale prezentate în literatura greacă veche şi în cea creştină. În timp, în numeroase culturi, cele trei etape transmit acelaşi adevăr fundamental despre dezvoltarea umană.

Omul aflat în terapia de schimbare, învăţând de la Părinţii Bisericii şi de la mari învăţaţi, capătă putere prin identificarea sa cu simbolurile care comunică adevăruri universale despre călătoria sa. Acele portrete ale drumului unui suflet, prin alegorii ale Omului Obişnuit, îi vor confirma clientului că durerea sa nu este doar a lui şi nu apare doar atunci. Luptătorul a pierdut ceea ce Dante numeşte “Adevărata Cale”. Criza lui i-a revelat incompletitudinea, iar acum el vede că s-a rătăcit, ca urmare a propriului hubris (în sens grecesc), narcisism (în sens psihologic) şi păcat (în sens biblic).

Clientul crede că problema lui e una de atracţii nedorite; însă pe măsură ce coboară în adâncurile subconştientului, descoperă că problema lui nu este atât legată de sexualitate cât de multe altele, în particular de o problemă de identitate.

Transformarea plenară

În poemele vechilor greci, experienţa de transformare ne arată un proces în trei etape: exilul, călătoria şi revenirea acasă. Literatura creştină prezintă cele trei etape ca o coborâre, convertire şi ridicare. Relatările din Vechiul Testament prezintă păcatul, pocăinţa şi harul. În Cartea Ieşirii, marea transformare este călătoria din robia egipteană către Ţara Făgăduită; în psihologie, sclavia este reprimarea emoţională iar Tara Făgăduită este autonomia.

Această călătorie începe întotdeauna cu luptătorul (sau pelerinul) care trebuie să-şi schimbe radical viaţa cotidiană pentru a înfrunta o încercare. Clientul nostru, înfruntându-şi cele mai adânci sentimente, asemenea luptătorului, va întâlni forte copleşitoare cu care trebuie să se lupte şi să le domine.

Revenirea acasă: tradiţia clasică

În Metamorfozele lui Ovidiu şi în Eneida lui Virgiliu avem relatări epice ale coborârii în sălbăticie şi a progresului prin intermediul unor experienţe purificatoare – care conduc la o înălţare/ridicare glorioasă. În mitologiile greceşti, alegoria călătoriei sufletului o regăsim în Odiseea lui Homer. În războinicul Ulise vedem un om pierdut pe mări, într-o corabie mică, care aduce acasă lecţia fragilei puteri omeneşti.

Tradiţia creştină

Această căutare a drumului către casă, pentru cei credincioşi, este nevoinţa către sfinţenie. În Tradiţia creştină vedem proiectate relatările Evangheliei, în special răstignirea şi moartea lui Hristos; pogorârea Lui la iad şi învierea. În Biblie, avem parabola fiului risipitor care îşi risipeşte moştenirea, pentru ca apoi să se întoarcă acasă, smerit şi în final iertat. În cărţile Vechiului Testament avem în primul rând ieşirea din Egipt, care descrie scăparea evreilor din robia egipteană, traversarea plină de pericole a desertului şi a râului Iordan, şi intrarea în Ţara Făgăduită.

În Călătoria pelerinului a lui Bunyan şi în Călătoria mintii către Dumnezeu a lui Bonaventura, eroul parcurge un drum asemănător. În poemul lui Dante, Divina comedie, vedem un pelerin care călătoreşte prin infern, apoi prin purgatoriu şi apoi prin paradis. Divina comedie portretizează cele trei etape ale transformării interioare: coborârea, convertirea şi în final, ridicarea.

Călătoria ca purificare

În multe dintre textele despre transformare, călătoria este văzută ca un proces de purificare. Încheierea cu succes a procesului, în mitologia greacă, implică golirea de mândrie (hubris). În textele religioase, pelerinul trebuie să se cureţe de cele şapte păcate de moarte. În tradiţiile religioasă şi seculară, acest proces de curăţire este resimţit plenar ca un fel de “moarte”.

Terapia pentru schimbare comportă un proces similar: asistăm la moartea măştilor narcisiste ale falsului eu, cu care se identifică clientul la un anumit nivel, considerând în mod eronat că acestea îl reprezintă. Aici, ceva vechi (falsul eu) trebuie să moară pentru a putea răsări ceva nou, mai frumos. Renaşterea implică descoperirea de către client că viaţa se poate trăi fără acele vechi apărări. Atunci când renunţă la postura de ruşine şi începe să se relaţioneze cu ceilalţi într-un mod afirmativ, el descoperă că adevăratul eu iese la suprafaţă.

Misterul dimensiunii transcendente

Toate tradiţiile, atât religioase, cât şi seculare, transmit adevărul că transformarea nu se poate obţine pe calea raţiunii sau printr-un efort de voinţă. Pionierii psihoterapiei au ajuns la aceeaşi concluzie. În Interpretarea viselor (1900), Freud stabilea principiul potrivit căruia dezvoltarea pacientului necesită coborârea în lumea mintii iraţionale. Analiza lui Freud asupra subconştientului prin interpretarea viselor, şi propria “boală creatoare” a lui Jung (probabil o psihoză) au făcut ca psihanaliza să ţină seama de existenţa unei dimensiuni non-raţionale, transcendente, a procesului de transformare.

Este această dimensiune transcendentală – după cum cred cei credincioşi – mişcarea unei anumite puteri divine? Este acea forţă creatoare din subconştientul nostru? Indiferent de cum o vedem, toate tradiţiile străvechi, precum şi psihanaliza de început, au recunoscut că există o forţă creatoare, tainică, care are puterea să transforme fundamental vieţi căzute.

Întoarcerea la femeie

Aşa că îl găsim pe clientul/eroul nostru la începutul călătoriei într-o stare de confuzie, măcinat între teamă şi speranţă. Îi este teamă să înceapă – amână, evită, aruncă vina şi protestează “De ce eu?”. Asemenea călătorului grec din vechime, porneşte pe o cale pe care întâlneşte forte înfricoşătoare – obstacole primejdioase în fata cărora se simte cuprins de disperare. Toate peisajele ciudate pe care le întâlneşte sunt reflecţii ale propriilor sentimente de goliciune, întuneric şi lipsă de viaţă.

Asemenea oricărui erou, pe drum, omul nostru are nevoie de o călăuză. Aici, este psihoterapeutul cel care trebuie să-i indice direcţia. Probabil el a parcurs înainte acelaşi drum sau unul asemănător, şi s-a luptat cu aceleaşi temeri. Trebuie acum să fie un mijlocitor între conştientul şi subconştientul călătorului, arătându-i indicatoarele plasate de-a lungul drumului.

La sfârşitul călătoriei, eroul nostru se întoarce acasă. În cele din urmă face pace cu limitele sale omeneşti, se întoarce de unde a pornit – dar de data aceasta se vede pe sine altfel şi răspunde la cele vechi într-o manieră nouă.

În multe culturi şi în diferite perioade găsim aceleaşi relatări ale descoperirii propriului suflet. Aceste relatări reflectă şi amplifică drumul clientului nostru prin intermediul psihoterapiei. Omul care apelează la terapia pentru schimbare va găsi linişte şi inspiraţie învăţând că ceea ce trăieşte el este de fapt o experienţă universală şi că lupta lui cu izolarea face parte dintr-o luptă mai mare a omului.

Şi întotdeauna călătoria se încheie la fel: cu întoarcerea acasă la femeie. În toate aceste tradiţii, femeia este cea care dă viaţă, mijlocitorul lumii interioare. Împlinirea identităţii masculine – scopul terapiei noastre – îi permite acum clientului să primească această putere feminină de care cândva îi era teamă.