Relaţiile bărbatului homosexual cu femeile

Terapeutul încurajează stabilirea unor prietenii sănătoase, ne-erotice, cu bărbaţii.

Totuşi, apare un moment când unii clienţi ajung la un punct unde se simt pregătiţi pentru o relaţie intimă cu o femeie. Această disponibilitate trebuie să fie exprimată de însuşi clientul şi nu poate fi încurajată de către terapeut în acelaşi fel în care încurajează stabilirea unor prietenii cu bărbaţii.

Dona ora. Grazie!

Mai mult, terapeutul trebuie să tină cont că orice succes cu femeile nu va rezista fără continuarea unor relaţii sănătoase cu bărbaţii.

Pentru a înţelege provocările deosebite ale bărbatului cu orientări homosexuale în relaţiile sale cu femeile, trebuie să începem prin a înţelege clasica triadă ce apare ca foarte previzibilă în trecutul clienţilor noştri. Această triadă îl împinge pe băiat înspre mamă, tatăl fiind izolat de soţia şi băiatul său. Acest dezechilibru îi creează băiatului o perspectivă distorsionată asupra sa în relaţie cu laturile masculină şi feminină. Tatăl băiatului rămâne un mister, în timp ce mama devine prea bine cunoscută.

Într-o structură familială mai echilibrată, tatăl îi conferă băiatului o perspectivă masculină. El îl învaţă cum să se raporteze la femei şi îi modelează această raportare. Acolo unde există o mamă exagerat de intimă şi acaparatoare, băiatul învaţă de la tatăl său că cea mai bună cale de raportat la mama lui este uneori să o ignore pur şi simplu.

În viaţa cotidiană, bărbaţii şi femeile sunt întotdeauna în situaţia de a se înţelege unii pe alţii. Bărbaţii heterosexuali sunt deseori acuzaţi că nu fac faţă acestei provocări şi li se spune că nu sunt sensibili cu femeile. În mod paradoxal, tocmai această insensibilitate este cea care îi permite bărbatului să dezvolte o relaţie intimă cu o femeie. El nu este atât de “acordat” pe femei încât să reacţioneze exagerat sau să se piardă în faţa nevoilor lor. Femeile sunt taine, însă acesta este preţul pe care trebuie să-l plătească bărbatul heterosexual pentru formarea heterosexualitătii sale.

Dacă bărbatul heterosexual poate fi acuzat de lipsă de sensibilitate, bărbatul homosexual poate fi acuzat de o prea mare sensibilitate faţă de femei şi o supra-implicare emoţională în raport cu ele. Un client homosexual, care îşi trecea în revistă relaţiile eşuate cu femeile, declara: “M-am învăţat să fiu prea deschis faţă de femei, într-o manieră nesănătoasă”. Formându-se asemenea majorităţii băieţilor pre-homosexuali, el fusese prea legat de emoţiile mamei lui.

Un alt client povestea: “M-am simţit întotdeauna responsabil de sentimentele mamei mele. Aveam senzaţia că trebuia s-o fac mereu fericită.” Pentru că nu a avut un tată care să poată interveni pentru a rupe această supra-intimitate nesănătoasă, putem spune că el a fost abandonat şi trădat de tabăra masculină.

Să privim dezvoltarea masculină normală ca pe o serie de pendulări. În copilărie, băiatul pendulează mai întâi către tabăra feminină şi se identifică cu mama lui. Ajunge apoi în partea opusă, când ajunge ulterior să se identifice cu tatăl. Când a atins o identificare masculină normală, el rămâne pe partea masculină – în perioada adolescentei. Apoi, interesul sexual faţă de femei îl împinge înapoi către tabăra feminină. Întrucât posedă o identificare masculină sănătoasă, este tentat să-şi reînnoiască intimitatea cu o femeie. Putem spune că este blindat cu masculinitate şi poate risca o apropiere emoţională fără a se simţi copleşit şi anihilat de femei. Acapararea de către femei este principala teamă a tuturor bărbaţilor, însă se manifestă cu precădere la cel care nu este suficient de sigur pe masculinitatea sa.

În lipsa acestui “blindaj” masculin împotriva acaparării de către mamă, pre-homosexualul nu are alt mijloc de apărare decât să se refugieze în spatele unui sine fals – cel pe care îl încurajează mama lui la el. Sinele cel fals este creaţia mamei sale – ea îl vrea băiatul cel cuminte, ascultător, bine crescut. În consecinţă, băiatul îi oferă mamei sale această imagine, pentru consumul ei, imagine în spatele căreia el îşi ascunde şi protejează adevăratul eu.

Termenul “consum” reflectă experienţa acestui băiat. Este ca şi cum mama lui are nevoie să consume ceva de la el. Nevoia ei de consum derivă în mod tipic dintr-o relaţie emoţională nesatisfăcătoare soţul ei, care a afectat nevoia ei feminină naturală de a deveni intimă cu partea bărbătească. Lipsindu-i o relaţie satisfăcătoare cu soţul ei, ea se întoarce către băiatul ei (pe care îl poate controla şi modela, şi care nu prezintă laturile discutabile ale soţului ei). În dragostea ei posesivă, ea îl acaparează – îl închide.

În loc să renunţe la esenţa persoanei lui – care include şi masculinitatea lui naturală – băiatul îi oferă mamei o imagine de sine falsă. La suprafaţă el devine “băiatul mamei”, însă la interior devine confuz cu privire la nevoile şi la identitatea sa.

Întrucât clientul se află acum în faţa provocărilor puse de o relaţie intimă adultă cu o femeie, dramatismul relaţiei cu mama lui revine la suprafaţă.

Două faze în relaţia cu femeile

Să luăm cele două faze pe care le parcurge clientul într-o relaţie heterosexuală.

1. “Relaţia lejeră” – caracterizată prin cunoaştere şi prietenie.

2. “Relaţia serioasă” – caracterizată prin sentimente romantice şi sexuale.

Pentru bărbatul cu orientări homosexuale, faza cunoaşterii/prieteniei lejere e foarte uşoară. Va găsi că e foarte uşor să discute cu o femeie asa cum o făcea şi cu mama lui sau cu o soră mai mare. De fapt, continuarea în acest fel a unei relaţii cu o femeie serveşte deseori ca manevră de evitare a provocărilor mai serioase puse de o relaţie romantică/sexuală. Pentru el, trecerea de la prietenie/lejeritate la romantism/sexualitate este înşelătoare şi poate fi sortită eşecului.

Nerăbdătoare din cauza superficialităţii relaţiei, femeia iniţiază trecerea către romantism/sexualitate. Ea doreşte o apropiere mai mare de acest tip de bărbat care – spre deosebire de alţi bărbaţi cu care şi-a dat întâlnire – are răbdare, este amabil, manierat şi sociabil. E foarte înţelegător şi foarte interesat de experienţele ei. Ea e încântată. Îşi spune: “Bărbatul acesta e interesat de mintea mea, nu doar de corpul meu”. (În naivitatea ei, ea nu ştie motivul.)

Un exemplu al dificultăţii trecerii de la lejer la serios se poate vedea în cazul unui student de 28 de ani, un client de-al meu. Avea pretenţii foarte mari de la sine; ţintind sus, se aştepta să obţină o soţie cam în acelaşi fel în care obţinuse licenţa în medicină – străduindu-se din răsputeri. În timpul fazei lejere a relaţiei, el e încântător, spiritual şi pe aceeaşi lungime de undă cu ea. Stabileşte uşor o relaţie cu ea încă de la primele întâlniri, iar ea îl adoră. El îşi spune “campionul primelor întâlniri”. Apoi începe să perceapă aşteptările femeii; evident, ea vrea mai mult. Deodată el simte o schimbare la el – “ceva moare în mine”.

La a treia întâlnire cu o femeie, el stătea în faţa ei într-un restaurant. În timp ce ea vorbea, lui i s-a părut că, brusc, ea a devenit urâtă. A început să-l deranjeze; vocea ei îl irita. A lăsat-o baltă şi a avut o aventură cu un homosexual pe care l-a agăţat într-un bar. Un caz clasic de detaşare defensivă; avea nevoie să se “reîncarce”, după ce se simţise consumat de femeie.

Spre deosebire de homosexuali, drumul heterosexualului către femeie trece întâi prin atracţia sexuală. Abia ulterior ajunge să o cunoască ca persoană şi ca prietenă. Problema studentului menţionat mai sus era faptul că încerca să imite calea bărbatului heterosexual. A încercat să se întâlnească cu ea din prima, ceea ce pentru un bărbat cu orientări homosexuale e fatal.

Se pare că la bărbaţii cu o orientare homosexuală drumul este diferit, iar acest lucru mi-a fost confirmat de mulţi bărbaţi care în timp s-au căsătorit şi s-au eliberat de trecutul lor homosexual. Cele trei etape trebuie parcurse într-o altă ordine: prietenie, afecţiune şi în final exprimarea sexuală a acelei afecţiuni. Deseori bărbatul cu un trecut homosexual va întreţine o prietenie cu o femeie timp de ani de zile, înainte ca lucrurile să devină mai serioase.

Aceşti clienţi vor mărturisi în final o satisfacţie emoţională şi sexuală în relaţia cu soţia lor, însă interesant, vor afirma că nu sunt atraşi sexual de alte femei. Acest lucru este greu de înţeles de către un bărbat heterosexual – vesti bune pentru soţii!

Există două tipuri de anxietăţi pe care le resimte bărbatul cu orientări homosexuale: una legată de bărbaţi şi o alta legată de femei. Cu bărbaţii, el se simte mereu anxios în sensul că va fi respins ca fiind inferior. Cu femeile, se simte anxios pentru că obţine prea mult de la ele; femeile vor pătrunde în viaţa lui emoţională şi îl vor copleşi, aşa cum probabil s-a întâmplat şi în copilărie cu mama lui. Pe măsură ce se apropie de o femeie, această anxietate se manifestă ca o teamă faţă de relaţiile sexuale. De fapt, teama nu este atât faţă de relaţiile sexuale cât de adevăr. Dacă vede că poate stabili şi întreţine o relaţie de încredere cu o anumită femeie, fără teama că va fi acaparat emoţional de ea, atunci expresia sexuală a afecţiunii sale va urma într-un mod natural.

Provocarea

Pentru bărbatul cu un trecut homosexual, provocarea constă în a demara o relaţie cu o femeie, păstrându-şi însă şi controlul asupra lui însuşi. Sarcina terapeutului este aceea de a monitoriza controlul interior al clientului în timp ce acesta se apropie de femeie. Terapeutul îl face pe client să fie sincer cu sine însuşi şi îl împiedică să cadă într-un fals sine, aşa cum a făcut cândva în relaţia cu mama sa. Deşi există mai multe variante, formele false de sine care apar în relaţia cu femeia sunt:

1. Pasivul – maleabilul.

2. Actorul – teatralul.

3. Sfătuitorul empatic.

Terapeutul urmăreşte tendinţa clientului de a se abandona şi de a aluneca într-una dintre aceste imagini atunci când el este cu ea. Devenind prea sensibil la aşteptările femeii faţă de el, el renunţă la toate nevoile sale şi preia dorinţele ei, pierzându-şi astfel sistemul de orientare propriu.

Încrederea

Trecerea cu succes la căsătoria heterosexuală tine de încredere:

“Pot avea încredere în ea? N-o să-mi facă ce îmi făcea mama? Nu mă va manipula? O să mă poate vedea aşa cum sunt sau o să mă împovăreze cu pretenţiile ei? Se va purta ca şi îi pasă de mine, încercând însă să mă folosească şi să mă controleze? Voi reuşi să fiu eu însumi?”

Partea esenţială este ca el să treacă de la anticiparea trădării la încredere.

Rolul terapeutul este acela de a ajuta la găsirea unor compromisuri cu sine. În particular, terapeutul ascultă felul în care clientul crede că vede aşteptările femeii faţă de el. Acestea sunt deseori proiecţii sau exagerări. Terapeutul îi poate sugera clientului să meargă să verifice ceea ce îşi închipuie el că sunt aşteptările ei. Din nou, vedem rolul de mentor dintr-o relaţie terapeutică, terapeutul oferind perspectiva masculină. Terapeutul este tatăl – sistemul masculin de referinţă prin care băiatul învaţă cum să fie bărbat în relaţia cu femeile.

Femeile cu care se căsătoresc ei

Aproximativ 80 la sută dintre bărbaţii căsătoriţi, cu orientări homosexuale, cu care am lucrat aveau soţii care cunoşteau lupta lor cu homosexualitatea. Este un avantaj pentru bărbat ca soţia să cunoască lupta lui. Ea poate fi surprinzător de înţelegătoare faţă de problemele lui. Sunt tot mai surprins de capacitatea femeii de a accepta şi a-l sprijini pe soţul ei. Majoritatea femeilor pot angaja resurse emoţionale uriaşe pentru a-şi înţelege şi sprijini soţul, dacă ei sunt sinceri şi le cooptează în lupta lor. De obicei, soţia va fi un aliat foarte puternic şi loial – dacă soţul face din ea un partener. Dar dacă ea simte că este exclusă din proces – dacă el are secrete şi nu apelează la ea ca la un aliat – atunci ea se poate schimba radical, îşi poate retrage sprijinul şi poate deveni foarte critică.

Nevoia continuă de prietenie cu bărbaţii

Indiferent de succesul relaţiei sale cu soţia, bărbatul cu un trecut homosexual va avea întotdeauna nevoie de prietenii bune cu alţi bărbaţi. Multe soţii – chiar şi cele care nu ştiau că soţul lor a avut probleme cu homosexualitatea – mi-au spus că soţul lor petrece timp cu prietenii lor, că sunt mai fericiţi şi mai atenţi acasă şi că emoţional vorbind, sunt mai disponibili faţă de ele şi faţă de copii. Invers, soţiile vor declara că soţul lor se ascunde de bărbaţi, că nu are prieteni şi că nu se implică emoţional faţă de ele şi faţă de copii.

Intensitatea experienţei sexuale

Terapeuţii care îi ajută pe homosexuali să-şi accepte condiţia critică terapia reparativă, afirmând că este doar o modificare de comportament. Ei spun că rezultatul nu este decât suprimarea sentimentelor homosexuale. Pentru a-şi susţine afirmaţiile, aceşti critici pretind că bărbaţii căsătoriţi, cu orientări homosexuale, povestesc că experienţele lor homosexuale iniţiale erau mult mai intense decât experienţele sexuale actuale cu soţiile lor. Această diferenţă de intensitate este folosită de activiştii homosexuali ca o dovadă că terapia reparativă este represivă.

Totuşi, această considerare uni-dimensională a “intensităţii” este de fapt o falsă măsură. Relaţiile homosexuale sunt generate pe cale nevrotică şi de aceea prezintă o energie de natură nervoasă. Caracteristica de dependenţă a sexului homosexual nu este legată de sexul în sine, ci este o funcţie care stabilizează o personalitate fragmentată.

Homosexualul va folosi sexul pentru multe motive secundare, cum ar fi ordonarea unui haos interior şi o anumită senzaţie de fragmentare interioară. Orgasmul homo-erotic oferă o conexiune temporară, refulantă, cu sexul masculin, de care bărbatul homosexual s-a detaşat defensiv. Heroina oferă şi ea senzaţii intense, însă consumă persoana, lăsând-o goală din punct de vedere emoţional şi deprimată, cu nevoia după o altă doză. Această dinamică emoţională este descrisă de mulţi homosexuali cu referire la sex. Teama deseori asociată cu contactele sexuale anonime sporeşte şi ea intensitatea momentului.

Un client care a avut peste 2.000 de contacte anonime admite că sexul homosexual este “incredibil de intens – fără îndoială cel mai plăcut lucru din viaţa mea”. Totuşi, el recunoaşte că după aceea se simte “trist, deprimat şi descurajat”. Aceste sentimente, durând între una şi trei zile după aceea, nu pot fi atribuite homofobiei, ci indică un tipar de dependentă auto-distructivă.

Un indicator bun a ceea ce este “corect” sunt sentimentele cu care rămâne persoana după contactul sexual. Bărbaţii cu un trecut homosexual, care s-au căsătorit, vorbesc despre o diferenţă calitativă în relaţia lor sexuală cu soţia. Deşi aceste experienţe sunt de o intensitate mai mică, ele sunt mai depline, mai bogate şi mai satisfăcătoare emoţional. Aceşti oameni vorbesc despre sentimentul de “a face ce este corect” şi de o compatibilitate naturală. Aşa cum a declarat un bărbat căsătorit – “Când compar experienţele intime avute cu soţia mea cu cele din trecutul meu homosexual, mi se pare că atunci eram nişte băietei care ne jucam în nisip.”

Prin contrast, bărbatul căsătorit, cu un trecut homosexual, poate găsi relaţiile conjugale mai puţin intense, însă ele îi conferă un sentiment de corectitudine, mulţumire şi bunăstare. În loc să se simtă “consumat”, el se reînnoieşte, se simte satisfăcut şi mulţumit cu sine însuşi, şi se simte o parte integrantă a lumii heterosexuale.

Joseph Nicolosi, PhD
(orig. The Homosexually Oriented Man’s Relationship to Women -)

Aiutaci donando con PayPal, Bancomat o Carta di credito