Responsum al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei la un dubium cu privire la binecuvântarea unirilor de persoane de acelaşi sex

LA ÎNTREBAREA PROPUSĂ:

Biserica dispune de puterea de a da binecuvântarea la uniri de persoane de acelaşi sex?

SE RĂSPUNDE:

Negativ.

Notă explicativă

În unele medii ecleziale se răspândesc proiecte şi propuneri de binecuvântări pentru uniri de persoane de acelaşi sex. Adesea, aceste proiecte sunt motivate de o sinceră voinţă de primire şi de însoţire a persoanelor homosexuale, cărora li se propun drumuri de creştere în credinţă, “pentru ca aceia care manifestă tendinţa homosexuală să poată avea ajutoarele necesare pentru a înţelege şi a realiza pe deplin voinţa lui Dumnezeu în viaţa lor”[1].

Pe aceste drumuri, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea, participarea la acţiunile liturgice ecleziale şi exercitarea carităţii pot avea un rol important cu scopul de a susţine angajarea de a citi propria istorie şi de a adera cu libertate şi responsabilitate la propria chemare baptismală, pentru că “Dumnezeu iubeşte fiecare persoană şi aşa face Biserica”[2], refuzând orice discriminare nedreaptă.

Printre acţiunile liturgice ale Bisericii au o importanţă singulară sacramentaliile, “semne sacre prin care, datorită unei asemănări cu sacramentele, sunt semnificate şi, prin puterea de mijlocire a Bisericii, sunt obţinute efecte mai ales spirituale. Prin ele, oamenii sunt pregătiţi să primească efectul principal al sacramentelor şi sunt sfinţite diferitele împrejurări ale vieţii”[3]. Catehismul Bisericii Catolice specifică, după aceea, că “sacramentaliile nu acordă harul Duhului Sfânt în felul sacramentelor, dar prin rugăciunea Bisericii pregătesc la primirea harului şi dispun la cooperarea cu el” (nr. 1670).

La genul sacramentaliilor aparţin binecuvântările, cu care Biserica “îi cheamă pe oameni să-l laude pe Dumnezeu, îi invită să ceară ocrotirea sa, îi îndeamnă să merite, cu sfinţenia vieţii, milostivirea sa”[4]. În afară de asta, ele, “instituite într-un anumit mod imitând sacramentele, se referă mereu şi îndeosebi la efecte spirituale, pe care le obţin prin implorarea Bisericii”[5].

Prin urmare, pentru a fi coerenţi cu natura sacramentaliilor, când se invocă o binecuvântare asupra unor relaţii umane este nevoie ca – în afară de intenţia dreaptă a celor care participă – ceea ce este binecuvântat să fie obiectiv şi pozitiv orânduit să primească şi să exprime harul, în vederea planurilor lui Dumnezeu înscrise în creaţie şi pe deplin revelate de Cristos Domnul. Deci, sunt compatibile cu esenţa binecuvântării date de Biserică numai acele realităţi care sunt în sine orânduite să slujească aceste planuri.

Pentru acest motiv, nu este permis să se dea o binecuvântare relaţiilor, sau parteneriatelor chiar stabile, care implică o practică sexuală în afara căsătoriei (adică, în afara unirii indisolubile a unui bărbat şi a unei femei deschise în sine transmiterii vieţii), cum este cazul unirilor între persoanele de acelaşi sex[6]. Prezenţa în aceste relaţii a elementelor pozitive, care în sine trebuie să fie apreciate şi valorizate, nu este oricum în măsură să le justifice şi să le facă deci în mod legitim obiect al unei binecuvântări ecleziale, pentru că aceste elemente se află în slujba unei uniri care nu este orânduită la planul Creatorului.

În afară de asta, deoarece binecuvântările asupra persoanelor sunt în relaţie cu sacramentele, binecuvântarea unirilor homosexuale nu poate să fie considerată permisă, deoarece ar constitui într-un fel o imitare sau o trimitere de analogie cu binecuvântarea nupţială[7], invocată asupra bărbatului şi femeii care se unesc în sacramentul Căsătoriei, dat fiind că “nu există niciun fundament pentru a asemăna sau a stabili analogii, nici măcar îndepărtate, între unirile homosexuale şi planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie şi familie”[8].

Aşadar, declaraţia de ilegitimitate a binecuvântărilor de uniri între persoane de acelaşi sex nu este, şi nu vrea să fie, o discriminare nedreaptă, cât mai ales să amintească adevărul ritului liturgic şi a ceea ce corespunde profund cu esenţa sacramentaliilor, aşa cum le înţelege Biserica.

Comunitatea creştină şi păstorii sunt chemaţi să primească persoanele cu înclinaţie homosexuală cu respect şi delicateţe şi vor şti să găsească modalităţile cele mai adecvate, coerente cu învăţătura eclezială, pentru a vesti evanghelia în plinătatea sa. Acestea, în acelaşi timp, să recunoască apropierea sinceră a Bisericii – care se roagă pentru ei, îi însoţeşte, împărtăşeşte drumul lor de credinţă creştină[9] – şi să-i primească învăţăturile cu disponibilitate sinceră.

Răspunsul la dubium-ul propus nu exclude ca să fie date binecuvântări fiecărei persoane cu înclinaţie homosexuală[10], care manifestă voinţa de a trăi în fidelitatea faţă de planurile revelate ale lui Dumnezeu aşa cum sunt propuse de învăţătura eclezială, ci declară ilegitimă orice formă de binecuvântare care tinde să recunoască unirile lor. De fapt, în acest caz binecuvântarea ar manifesta intenţia nu de a încredinţa ocrotirii şi ajutorului lui Dumnezeu unor persoane singulare, în sensul amintit mai sus, ci de a aproba şi a încuraja o alegere şi o practică de viaţă care nu pot să fie recunoscute ca orânduite obiectiv la planurile revelate ale lui Dumnezeu[11].

În acelaşi timp, Biserica aminteşte că Dumnezeu însuşi nu încetează să binecuvânteze pe fiecare dintre fiii săi pelerini în această lume, deoarece pentru el “suntem mai importanţi decât toate păcatele pe care noi le putem face”[12]. Însă nu binecuvântează nici nu poate să binecuvânteze păcatul: îl binecuvântează pe omul păcătos, pentru ca să recunoască faptul că este parte din planul său de iubire şi să se lase schimbat de el. De fapt, el “ne ia aşa cum suntem, dar nu ne lasă niciodată aşa cum suntem”[13].

Pentru motivele de mai sus, Biserica nu dispune, nici nu poate să dispună, de puterea de a binecuvânta uniri de persoane de acelaşi sex în sensul înţeles mai sus.

Suveranul Pontif Francisc, în cursul unei audienţe acordate subsemnatului, secretar al acestei congregaţii, a fost informat şi şi-a dat asentimentul pentru publicarea acestui Responsum ad dubium, cu Nota explicativă anexată.

Dată la Roma, din sediul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, la 22 februarie 2021, Sărbătoarea Catedrei Sfântului Apostol Petru.

Cardinal Luis F. Ladaria, S.I.
prefect



✠ Giacomo Morandi
arhiepiscop titular de Cerveteri
secretar

_______________________



Articol de comentariu al Responsum ad dubium

Această intervenţie a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei este răspunsul la o întrebare – în termeni clasici, la un dubium – prezentată, aşa cum se întâmplă în mod normal, de păstori şi credincioşi care au nevoie de o clarificare orientativă cu privire la o problemă controversată. În faţa incertitudinii provocate de afirmaţii sau de practici problematice referitoare la domenii decisive pentru viaţa creştină, se cere să se răspundă afirmativ sau negativ, şi apoi să se expună argumente care susţin poziţia asumată. Finalitatea intervenţiei este aceea de a susţine Biserica universală în a corespunde mai bine exigenţelor evangheliei, de a soluţiona controversele şi de a favoriza o comuniune sănătoasă în poporul sfânt al lui Dumnezeu.

Problema disputată apare în cadrul “voinţei sincere de primire şi de însoţire a persoanelor homosexuale, cărora li se propun drumuri de creştere în credinţă” (Notă explicativă), aşa cum este indicat de Sfântul Părinte Francisc, la încheierea celor două Adunări sinodale despre familie: “pentru ca aceia care manifestă tendinţa homosexuală să poată avea ajutoarele necesare pentru a înţelege şi a realiza pe deplin voinţa lui Dumnezeu în viaţa lor” (Exortaţia apostolică Amoris laetitia, nr. 250). Aceasta este o invitaţie de a evalua cu discernământ oportun proiectele şi propunerile pastorale oferite în această privinţă. Între acestea, sunt şi binecuvântări dat unirilor de persoane de acelaşi sex. De aceea se întreabă dacă Biserica dispune de puterea de a da binecuvântarea sa: este formula conţinută în quaesitum.

Răspunsul – Responsum ad dubium – găseşte explicaţii şi motivaţii în Nota explicativă anexată a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, din 22 februarie 2021, la a cărei publicare şi-a dat asentimentul însuşi Papa Francisc.

Nota este centrată pe distincţia fundamentală şi decisivă între persoane şi unire. Aşa încât evaluarea negativă cu privire la binecuvântarea de uniri ale persoanelor de acelaşi sex nu implică o evaluare cu privire la persoane.

Înainte de toate persoanele. Este valabil pentru ele, şi este un punct critic, ceea ce este declarat la nr. 4 din Consideraţii cu privire la proiectele de recunoaştere legală a unirilor dintre persoane homosexuale, redactate de aceeaşi congregaţie, şi amintit de Catehismul Bisericii Catolice: “Conform învăţăturii Bisericii, bărbaţii şi femeile care prezintă tendinţe homosexuale «trebuie să fie primiţi cu respect, compasiune şi delicateţe. Se va evita orice semn de discriminare nedreaptă faţă de ei» (nr. 2358)”. Învăţătură amintită şi reafirmată de Notă.

Cât priveşte unirile de persoane de acelaşi sex, răspunsul la dubium “declară ilegitimă orice formă de binecuvântare care tinde să recunoască unirile lor”. Ilegitimitatea pe care Nota explicativă le referă la un triplu ordin de motive, în conexiune între ele.

Primul este dat de adevărul şi de valoarea binecuvântărilor. Ele aparţin genului sacramentaliilor, care sunt “acţiuni liturgice ale Bisericii” care cer consonanţă de viaţă cu ceea ce ele semnifică şi generează. Semnificaţii şi rezultate de har pe care Nota le expune în formă concisă. Prin urmare, o binecuvântare asupra unei relaţii umane cere ca ea să fie orânduită pentru a primi şi a exprima binele care îi este spus şi dăruit.

Astfel suntem la al doilea motiv: ordinea care face apţi să primească darul este dată de “planurile lui Dumnezeu înscrise în creaţie şi revelate pe deplin de Cristos Domnul”. Planuri la care nu răspund “relaţii sau parteneriate chiar stabile, care implică o practică sexuală în afara căsătoriei”, adică “în afara unirii indisolubile a unui bărbat şi a unei femei, deschisă în sine transmiterii vieţii”. Este cazul unirilor între persoane de acelaşi sex. Însă nu numai ele, ca şi cum problema sunt numai aceste uniri, ci orice unire care comportă o exercitare a sexualităţii în afara căsătoriei, lucru care este ilegitim din punct de vedere moral, după cum învaţă magisteriul eclezial neîntrerupt.

Asta vorbeşte despre o putere pe care Biserica n-o are, pentru că nu poate dispune de planurile lui Dumnezeu, care altminteri ar fi nerecunoscute şi dezminţite. Biserica nu este arbitră a acelor planuri şi a adevărurilor de viaţă pe care le exprimă, ci fidelă interpretă şi vestitoare a lor.

Al treilea motiv este dat de eroarea, în care am fi induşi cu uşurinţă, de a asimila binecuvântarea unirilor de persoane de acelaşi sex cu aceea a unirilor matrimoniale. Prin relaţia pe care binecuvântările asupra persoanelor o au cu sacramentele, binecuvântarea acestor uniri ar putea să constituie într-un anumit mod “o imitare sau o trimitere de analogie cu binecuvântarea nupţială”, dată bărbatului şi femeii care se unesc în sacramentul Căsătoriei. Ceea ce ar fi eronat şi deviant.

Pentru aceste motive amintite “binecuvântarea unirilor homosexuale nu poate să fie considerată legitimă”. Declaraţie care nu prejudiciază în niciun mod consideraţia umană şi creştină pe care Biserica o are faţă de fiecare persoană. Aşa încât răspunsul la dubium “nu exclude ca să fie date binecuvântări fiecărei persoane cu înclinaţie homosexuală, care manifestă voinţa de a trăi în fidelitatea faţă de planurile revelate ale lui Dumnezeu aşa cum sunt propuse de învăţătura eclezială”.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Francisc, Exortaţia apostolică post-sinodală Amoris laetitia, nr. 250.

[2] Sinodul Episcopilor, Document final al celei de-a XV-a Adunări Generale Ordinare, nr. 150.

[3] Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia Sacrosanctum Concilium, nr. 60.

[4] Rituale Romanum ex Decreto Sacrosancti Oecumenici Concilii Vaticani II instauratum auctoritate Ioannis Pauli PP. II promulgatum, De benedictionibus, Praenotanda Generalia, nr. 9.

[5] Ibidem, nr. 10.

[6] Cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2357.

[7] De fapt, binecuvântarea nupţială trimite la relatarea creaţiei, în care binecuvântarea lui Dumnezeu asupra bărbatului şi asupra femeii este în raport cu unirea lor rodnică (cf. Gen 1,28) şi cu complementaritatea lor (cf. Gen 2,18-24).

[8] Francisc, Exortaţia apostolică post-sinodală Amoris laetitia, nr. 251.

[9] Cf. Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Scrisoarea Homosexualitatis problema despre îngrijirea pastorală a persoanelor homosexuale, nr. 15.

[10] De fapt, De benedictionibus prezintă o vastă listă de situaţii pentru care să se invoce binecuvântarea Domnului.

[11] Cf. Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Scrisoarea Homosexualitatis problema despre îngrijirea pastorală a persoanelor homosexuale, nr. 7.

[12] Francisc, Audienţa generală din 2 decembrie 2020, Cateheze despre rugăciune: binecuvântarea.

[13] Ibidem.

Aiutaci donando con PayPal, Bancomat o Carta di credito