Rugăciunea către Doamna noastră din Sheshan

Fecioară Preasfântă, Mamă a Cuvântului întrupat şi Mamă a noastră,
venerată cu titlul de „Ajutorul creştinilor” la sanctuarul din Sheshan,
spre care priveşte cu pioasă afecţiune întreaga Biserică care este în China,
venim astăzi la tine pentru a implora ocrotirea ta.
Îndreaptă-ţi privirea spre Poporul lui Dumnezeu şi călăuzeşte-l cu grijă maternă
pe căile adevărului şi ale iubirii, pentru ca să fie în orice împrejurare
ferment de armonioasă convieţuire între toţi creştinii.

Cu docilul „da” pronunţat la Nazaret tu ai permis
Fiului veşnic al lui Dumnezeu să ia trup în sânul tău feciorelnic
şi să înceapă astfel în istorie opera Răscumpărării,
la care ai cooperat apoi cu dăruire stăruitoare,
acceptând ca sabia durerii să străpungă sufletul tău,
până în ceasul suprem al Crucii, când pe Calvar ai rămas
în picioare alături de Fiul tău care murea pentru ca omul să trăiască.

De atunci tu ai devenit, într-o formă nouă, Mamă
a tuturor acelora care îl primesc în credinţă pe Fiul tău Isus
şi acceptă să-l urmeze luând pe umeri Crucea sa.
Mamă a speranţei, care în bezna Sâmbetei sfinte ai întâmpinat cu neclintită încredere dimineaţa Paştelui,
dăruieşte fiilor tăi putinţa de a discerne în orice situaţie,
oricât ar fi de întunecată, semnele prezenţei iubitoare a lui Dumnezeu,

Doamna Noastră de la Sheshan, susţine strădania acelora care în China,
în mijlocul ostenelilor zilnice, continuă să creadă, să spere, să iubească,
pentru ca niciodată să nu se teamă să vorbească
despre Isus lumii şi lui Isus despre lume.
În statuia care străjuieşte deasupra sanctuarului tu îl ridici sus pe Fiul tău,
prezentându-l lumii cu braţele larg deschise în gest de iubire.

Ajută catolicii chinezi să fie martori credibili ai acestei iubiri,
menţinându-se uniţi cu stânca lui Petru pe care este construită Biserica.
Mamă a Chinei şi a Asiei, roagă-te pentru noi acum şi pururea. Amin!
Benedict al XVI-lea

Aiutaci donando con PayPal, Bancomat o Carta di credito