Bradul de Crăciun este un simbol creștin larg recunoscut în întreaga lume. Ideea de a folosi un copac pentru a reprezenta renașterea vieții este un simbol creștin evident, dar are rădăcini în antichitate și în perioada medievală, cu unele referințe la obiceiuri păgâne, de care însă se distanțează profund prin semnificația sa.
Nu cunoaștem data exactă sau originea precisă a practicii tradiționale de a împodobi brazii de Crăciun, dar avem dovezi clare ale răspândirii sale în secolul al XVI-lea, în Germania.
Totuși, există obiceiuri și povești documentate istoric care datează cu multe secole mai devreme. Brazii de Crăciun sunt, de fapt, asociați cu Sfântul Bonifaciu, un sfânt născut în Anglia în jurul anului 680, care a evanghelizat germanii. Se spune că Bonifaciu a confruntat păgânii care se adunau lângă „Stejarul Sacru al Tunetului din Geismar” pentru a-l venera pe zeul Thor.
Sfântul a ajuns cu discipolii săi în poiana unde se afla „Stejarul Sacru” și, când ritualul sacrificiului uman era pe cale să înceapă, a exclamat: „Acesta este Stejarul vostru al Tunetului, iar aceasta este crucea lui Hristos care va zdrobi ciocanul falsului zeu Thor.” A luat un topor și a început să taie copacul sacru. Deodată, un vânt puternic a suflat, iar copacul a căzut, despărțindu-se în patru părți. În spatele marelui stejar se afla un brad mic, de un verde luminos, iar Sfântul Bonifaciu a spus: „Acest copăcel, un tânăr vlăstar al pădurii, va fi copacul vostru sacru în această noapte. Este lemnul păcii, pentru că casele voastre sunt construite din brad. Este semnul vieții fără sfârșit, pentru că frunzele sale rămân mereu verzi. Observați cum se îndreaptă direct spre cer. Să fie numit copacul Pruncului Hristos; adunați-vă în jurul lui, nu în pădure, ci în casele voastre; acolo nu se vor face ritualuri de sânge, ci daruri de iubire și acte de bunătate.” Bonifaciu a reușit să-i convertească pe păgâni, iar conducătorul satului a așezat un brad în casa sa, împodobindu-l cu lumânări pe ramuri.
Prima referință istorică la tradiția bradului de Crăciun a fost găsită de etnografa Ingeborg Weber-Keller în Cronica din Bremen din 1570, unde se menționează un copac decorat cu mere, fructe uscate, curmale, flori și ornamente din hârtie.
O altă mărturie istorică se găsește la Riga (Letonia), în piața primăriei, unde o placă comemorează „primul brad de Crăciun” decorat în 1510. În mod similar, la Tallinn (Estonia), există o tradiție a primului brad datând din 1441.
Obiceiul de a decora brazii de Crăciun s-a răspândit în Germania în secolul al XVII-lea, iar la începutul secolului al XVIII-lea era deja o practică comună în toate orașele din Renania. Abia în primele decenii ale secolului al XIX-lea s-a răspândit în țările catolice. La Viena, bradul de Crăciun a fost introdus oficial în 1816, prin ordinul prințesei Henrietta von Nassau-Weilburg, iar în Franța a fost introdus de ducesa de Orléans în 1840. Astăzi, tradiția bradului de Crăciun este universal acceptată în lumea catolică. Papa Ioan Paul al II-lea a consolidat această tradiție în timpul pontificatului său, așezând un brad mare lângă scena Nașterii Domnului în Piața San Pietro.
Astăzi, bradul de Crăciun este folosit peste tot, adesea fără a-i înțelege adevărata valoare și frumusețe spirituală.
Este copacul Pruncului Hristos, mereu verde, plin de speranță și încredere în viață, un copac care poartă darurile Crăciunului. Dintre aceste daruri, cel mai important este certitudinea că nu mai suntem singuri. Dumnezeu, Emanuel, a venit să locuiască printre noi. Nimic nu ne poate înspăimânta. Dumnezeu este cu noi.
Crăciun fericit.
Paolo Botti
© Tutti i diritti riservati. Riproduzione consentita solo chiedendo permesso a info@amicidilazzaro.it
(non verrà concesso a siti con pubblicità/ads o per usi commerciali)
© All rights reserved. Reproduction allowed only with permission from info@amicidilazzaro.it
(it will not be granted to sites with advertising/ads or for commercial uses)
