in

Ispita de a se simți nevrednici (Sfântul Francisc din Assisi)

San-Francesco-e-il-lupo
BlueWillow Sfântul Francisc și lupul – ADL

Cum diavolul, sub chipul unui Răstignit, i s-a arătat de mai multe ori fratelui Ruffino, spunându-i că pierdea binele pe care îl făcea, fiindcă nu se număra printre cei aleși pentru viața veșnică. Sfântul Francisc, prin revelație de la Dumnezeu, a aflat acest lucru și l-a făcut pe fratele Ruffino să-și recunoască greșeala.

Fratele Ruffino, unul dintre cei mai nobili oameni din Assisi și tovarăș al sfântului Francisc, om de mare sfințenie, a fost pentru o vreme puternic tulburat și ispitit în suflet de diavol în privința predestinării. De aceea era mereu melancolic și trist, fiindcă diavolul îi strecura în inimă gândul că era osândit și nu făcea parte dintre cei predestinați la viața veșnică și că, prin urmare, tot ce făcea în Ordin era zadarnic.

Această ispită a durat multe zile. De rușine, fratele Ruffino nu i-o mărturisea sfântului Francisc; cu toate acestea, nu înceta să se roage și să practice nevoințele și înfrânările sale obișnuite. Văzând aceasta, vrăjmașul a început să adauge tristețe peste tristețe și, pe lângă faptul că îl ataca lăuntric, l-a ispitit și din afară, prin apariții mincinoase.

Odată i s-a arătat sub chipul unui Răstignit și i-a spus:

„O, frate Ruffino, de ce te chinuiești cu nevoința și rugăciunea, de vreme ce nu te numeri printre cei predestinați la viața veșnică? Crede-mă, eu știu pe cine am ales și predestinat. Să nu-l crezi pe fiul lui Pietro Bernardone dacă ți-ar spune contrariul și nici să nu-l întrebi nimic despre acest lucru, fiindcă nici el, nici altcineva nu știe, ci numai eu, care sunt Fiul lui Dumnezeu. Așadar, crede cu siguranță: faci parte din numărul celor osândiți. Și fiul lui Pietro Bernardone, tatăl tău, și tatăl lui sunt osândiți; iar oricine îl urmează pe Francisc este înșelat.”

După ce a rostit aceste cuvinte, mintea fratelui Ruffino a fost atât de întunecată de principele întunericului, încât și-a pierdut treptat toată credința și dragostea față de sfântul Francisc, pe care înainte îl iubise atât de mult. Nu se mai ostenea să-i vorbească despre ceea ce i se întâmpla. Dar ceea ce fratele Ruffino nu-i dezvăluise părintelui sfânt i-a fost dezvăluit de Duhul Sfânt.

Sfântul Francisc, văzând cu duhul marele pericol în care se afla fratele, l-a trimis pe fratele Masseo să-l cheme. Fratele Ruffino i-a răspuns cu asprime: „Ce treabă am eu cu fratele Francisc?”

Atunci fratele Masseo, plin de înțelepciune dumnezeiască și recunoscând înșelătoria diavolului, i-a spus: „O, frate Ruffino, nu știi că fratele Francisc este ca un înger al lui Dumnezeu, care a luminat atâtea suflete în lume și prin care am primit harul lui Dumnezeu? De aceea vreau să vii la el cu orice preț, fiindcă văd limpede că ești înșelat de diavol.”

După aceste cuvinte, fratele Ruffino a pornit și s-a dus la sfântul Francisc.
Văzându-l venind de departe, sfântul Francisc a început să strige: „O, frate Ruffino, sărmanule, cui i-ai dat crezare?”

Când fratele Ruffino s-a apropiat de el, i-a povestit în amănunt toată ispita pe care o îndurase din partea diavolului, atât lăuntric, cât și prin apariții. Sfântul Francisc i-a arătat limpede că cel care i se arătase era diavolul, nu Cristos, și că nu trebuia nicidecum să consimtă la sugestiile lui.

I-a spus: „Când diavolul îți va mai spune: «Ești osândit», răspunde-i: «Deschide gura; acum mă cac în tine.»”

Acesta va fi semnul că este diavolul, nu Cristos: când îi vei da acest răspuns, va fugi numaidecât.

Ar fi trebuit să-ți dai seama că era diavolul și după un alt amănunt: îți împietrise inima împotriva oricărui bine. Aceasta este, într-adevăr, lucrarea lui. Cristos cel binecuvântat, dimpotrivă, nu împietrește niciodată inima omului credincios; dimpotrivă, o face mai blândă, după cum spune prin gura profetului: «Vă voi lua inima de piatră și vă voi da o inimă de carne.»”

Atunci fratele Ruffino, văzând că sfântul Francisc îi cunoștea în amănunt toată ispita, a fost profund mișcat de cuvintele lui. A început să plângă din belșug, să-l venereze pe sfântul Francisc și să-și recunoască smerit vina de a-i fi ascuns ceea ce trăia.

A fost astfel mângâiat și întărit de îndemnurile părintelui sfânt și profund schimbat în bine. În cele din urmă, sfântul Francisc i-a spus: „Mergi, fiul meu, spovedește-te și nu părăsi practica obișnuită a rugăciunii. Să știi cu siguranță că această ispită îți va fi de mare folos și mângâiere și în curând vei avea dovada.”

Fratele Ruffino s-a întors în chilia lui din pădure și, în timp ce se ruga cu multe lacrimi, iată că vrăjmașul i s-a arătat din nou sub înfățișarea lui Cristos. I-a spus: „O, frate Ruffino, nu ți-am spus să nu-l crezi pe fiul lui Pietro Bernardone și să nu te istovești cu lacrimi și rugăciuni, fiindcă ești osândit? La ce-ți folosește să te întristezi cât ești în viață, dacă după ce vei muri tot osândit vei fi?”

Fratele Ruffino i-a răspuns numaidecât: „Deschide gura; acu’ mă cac în tine.”

Diavolul, mâniat, a fugit pe dată, stârnind o furtună atât de puternică și o asemenea rostogolire de pietre pe muntele Subasio, încât multă vreme s-a auzit bubuitul bolovanilor rostogolindu-se la vale.

Ciocnirea pietrelor care se rostogoleau unele peste altele era atât de violentă, încât acestea scoteau scântei înfricoșătoare de foc.

La zgomotul înspăimântător, sfântul Francisc și tovarășii lui au ieșit din locul în care se aflau, plini de uimire, ca să vadă ce se întâmplase. Se povestește că și astăzi se poate vedea în acel loc acea mare surpare de pietre. Atunci fratele Ruffino a înțeles limpede că cel care îl înșelase fusese diavolul. Întorcându-se la sfântul Francisc, s-a aruncat din nou la pământ și și-a recunoscut vina. Sfântul Francisc l-a mângâiat cu vorbe blânde și l-a trimis înapoi în chilia lui, plin de alinare. În timp ce fratele Ruffino se ruga cu evlavie, Cristos cel binecuvântat i s-a arătat și i-a încălzit tot sufletul cu iubire dumnezeiască. I-a spus: „Ai făcut bine, fiul meu, că ai dat crezare fratelui Francisc, fiindcă cel care te întristase era diavolul. Eu însă sunt Cristos, Învățătorul tău. Iar ca să-ți dau o dovadă sigură, îți dăruiesc acest semn: cât vei trăi, nu vei mai simți niciodată tristețe sau melancolie.”

După ce a rostit aceste cuvinte, Cristos s-a îndepărtat, lăsându-l cuprins de o bucurie și o dulceață sufletească atât de mari și cu mintea atât de înălțată, încât zi și noapte rămânea cufundat și răpit în Dumnezeu. Din acel moment a fost atât de întărit în har și în certitudinea mântuirii sale, încât a devenit cu totul un alt om. Ar fi rămas zi și noapte în rugăciune, contemplând cele dumnezeiești, dacă ceilalți i-ar fi îngăduit.

De aceea, sfântul Francisc spunea despre el că fratele Ruffino fusese canonizat de Cristos încă din timpul vieții și că, în afară de momentele când se afla în fața lui, nu ar fi ezitat să-l numească sfântul Ruffino, deși era încă viu pe pământ.

Spre lauda lui Isus Cristos și a sărmanului Francisc. Amin.

Sursa: I Fioretti di San Francesco, capitolul XXIX, operă anonimă din secolul al XIV-lea. Text prelucrat în italiana contemporană pe baza tradiției textuale a ediției lui Antonio Cesari (1860).

santa-chiara-pane

Doamna Sărăcie (din Florile Sfintei Clara)

Gianna_Beretta_Molla

Biografia Sfintei Gianna Beretta Molla