Penticostalii sunt frații și surorile noastre în credință, fiind și ei creștini. Botezul lor, săvârșit cu apă în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, este valid și pe deplin recunoscut de Biserica Catolică.
Colaborăm împreună în lucrarea de caritate și treptat ar trebui să căutăm să ne apropiem și mai mult la nivel doctrinar, examinând mai profund unele chestiuni care uneori derivă din probleme istorice și de comunicare.
Un subiect important este cel al rugăciunii către Maria și Sfinți.
Pentru catolici, devoțiunea față de Maria și Sfinți constituie o formă de rugăciune de intercesiune, similară cu atunci când ceri unui grup de credincioși să pună mâinile pe un bolnav sau ceri unui pastor să se roage pentru o situație particulară. Nu pastorul, Maria sau Sfinții sunt cei care săvârșesc minuni, ci Dumnezeu este cel care acționează atunci când este invocat.
Cu siguranță, există abuzuri în rugăciunea către Maria și Sfinți, dar acestea sunt păcate personale și comportamente greșite ale unor indivizi. Similar, persoane din alte confesiuni creștine pot cădea în erori similare, de exemplu, adorând pastori sau vindecători.
Pentru a înțelege bine chestiunea, de exemplu, a Mariei, este util să citești declarația comună între anglicani și catolici cu privire la rolul Mariei.
http://www.vatican.va/roman_curia/pontifical_councils/chrstuni/angl-comm-docs/rc_pc_chrstuni_doc_20050516_mary-grace-hope-christ_it.html
În ceea ce privește reprezentările (care, între altele, există și la ortodocși și chiar în unele biserici penticostale), acestea nu sunt absolut deloc idoli, ci doar instrumente pentru a te ruga.
Niciun catolic sau ortodox nu crede că imaginile cu reprezentări sacre sunt divine, ci că sunt instrumente pentru a-ți aminti de Dumnezeu. Așa cum în Vechiul Testament Dumnezeu a permis să existe reprezentări ale divinului (îmi pare că lui Moise și lui Solomon):
Cf Nm 21,4-9; Înț 16,5-14; Ioan 3,14-15.
(84) Cf Ex 25,10-22; 1 Regi 6,23-28; 7,23-26
Paolo Botti
„Nu-ți vei face chip cioplit…”
2129 Îndemnul divin implica interdicția oricărei reprezentări a lui Dumnezeu făcute de mâna omului. Deuteronomul explică: „Deoarece nu ați văzut nicio înfățișare, când Domnul v-a vorbit pe Horeb din foc, fiți cu mare băgare de seamă pentru viața voastră, ca să nu vă stricați și să nu vă faceți chip cioplit al vreunui idol” (Dt 4,15-16). Este Dumnezeul absolut transcendent care s-a revelat lui Israel. „El este totul”, dar, în același timp, este „deasupra tuturor operelor Sale” (Sir 43,27-28). El este „însuși autorul frumuseții” (Înț 13,3).
2130 Cu toate acestea, încă din Vechiul Testament, Dumnezeu a poruncit sau a permis să se facă imagini care, în mod simbolic, să conducă la mântuirea săvârșită de Cuvântul întrupat: astfel șarpele de aramă,83 chivotul Legământului și heruvimii.84
2131 Bazându-se pe misterul Cuvântului întrupat, al șaptelea Sinod Ecumenic, la Niceea (în 787), a justificat, împotriva iconoclaștilor, cultul icoanelor: cele ale lui Hristos, dar și cele ale Maicii Domnului, ale îngerilor și ale tuturor sfinților. Întrupându-se, Fiul lui Dumnezeu a inaugurat o nouă „economie” a imaginilor.
2132 Cultul creștin al imaginilor nu este contrar primului porunc al cărui scop era interzicerea idolilor. În efect, „onoarea adusă unei imagini aparține celui care este reprezentat în ea”,85 și „cine venerează imaginea, venerează realitatea celui care este redat în ea”.86 Onoarea adusă sfintelor imagini este o „venerare respectuoasă”, nu o adorare care i se cuvine doar lui Dumnezeu:
„Actele de cult nu sunt îndreptate către imagini considerate în sine, ci în măsura în care ele servesc la a reprezenta pe Dumnezeu întrupat. Acum, mișcarea care se îndreaptă spre imagine ca imagine, nu se oprește asupra ei, ci tinde spre realitatea pe care ea o reprezintă”.87
(83) Cf Nm 21,4-9; Înț 16,5-14; Ioan 3,14-15.
(84) Cf Ex 25,10-22; 1 Regi 6,23-28; 7,23-26
