
Pentru a deveni cu adevărat femei consacrate, trebuie să ne îndrăgostim tot mai profund de Isus. Să-L iubim cu toate facultățile noastre, cu trupul și cu sufletul. Să nu se spună că o femeie din lume își iubește soțul mai mult decât Îl iubim noi pe Isus. Acesta este dreptul și privilegiul nostru, pentru că, fiind femei, am fost create să iubim și să fim iubite.
Cu cât un suflet este mai profund cucerit de iubire, cu atât se identifică mai mult cu întreaga omenire, pentru că iubirea îl face să pătrundă în fiecare suferință, oriunde s-ar afla suflete de mântuit. Ca misionare și femei consacrate, trebuie să punem iubirea pe primul loc în viața noastră. Voturile noastre, apostolatul și viața noastră comunitară sunt toate rodul unirii noastre în iubire cu Isus.
Votul
Votul de castitate nu este pur și simplu o listă de interdicții: este iubire… Este o dăruire și o primire: eu mă dăruiesc lui Dumnezeu și Îl primesc pe Dumnezeu. Dumnezeu devine al meu, iar eu devin a Lui. Iată de ce, prin votul de castitate, mă consacru în întregime Lui.
Fidelitatea
La Roma, o femeie mi-a povestit istoria ei. În ziua în care a ieșit din biserică, după ce se căsătorise, s-a îndrăgostit de un alt bărbat. Timp de douăzeci și șase de ani a trăit cu această iubire, pentru acel bărbat.
«Dar îi dădusem cuvântul acestui bărbat [soțului meu] și, pentru a-I fi fidelă lui Dumnezeu și bărbatului căruia îi dădusem cuvântul, a trebuit să-i spun „nu” lui [celuilalt bărbat]. Fiecare zi a fost un adevărat calvar. De fiecare dată când vine la Roma: „nu”, deși nu simt nicio iubire pentru bărbatul cu care m-am căsătorit».
Această femeie a spus: «Moartea, da; păcatul, nu». Douăzeci și cinci [de ani] înmulțiți cu trei sute șaizeci și cinci [de zile] și cu șaizeci de minute!
Acum vorbesc despre o femeie creștină. Astăzi își iubește soțul cu o iubire neîmpărțită. Mi-am pronunțat voturile înaintea lui Dumnezeu și numai moartea mă va putea despărți de El. Aceasta este castitatea.
Castitatea
Prin votul de castitate renunț la căsătorie, la a avea o casă și la întemeierea unei familii, din iubire față de Dumnezeu. Noi, catolicii, înțelegem acest lucru cu ușurință, dar necatolicii nu pot înțelege cum poate o femeie să trăiască fără să se căsătorească. În ochii lor, este ceva profund nefiresc; și totuși admiră acest lucru, fără să înțeleagă ce ne îndeamnă să renunțăm la un drept care ne aparține.
Prin votul de castitate, nu renunț doar la viața matrimonială, ci consacru lui Dumnezeu și folosirea liberă a actelor mele interioare și exterioare, precum și afecțiunile mele. Nu pot, în conștiință, să iubesc o făptură cu iubirea unei femei pentru un bărbat. Nu mai am dreptul să rezerv niciunei alte făpturi afecțiunea care Îi aparține lui Dumnezeu…
Libertatea
Oamenii care trăiesc în lume cred că votul de castitate ne face inumane, că ne transformă în ființe de piatră, lipsite de sentimente. Fiecare dintre noi poate da mărturie că nu este așa.
Tocmai votul de castitate ne dă libertatea de a-i iubi pe toți, în loc să devenim mame a trei sau patru copii. O femeie căsătorită poate iubi un singur bărbat; noi putem iubi întreaga lume în Dumnezeu.
Votul de castitate nu ne sărăcește: ne îngăduie să trăim pe deplin, dacă îl respectăm cu fidelitate și nu ne mulțumim să-l socotim doar un ansamblu de interdicții.
Votul de castitate nu este pur și simplu o listă de interdicții: este iubire. De aceea, putem să-i privim pe toți și să spunem: «Îi iubesc pe toți».
În Constituțiile noastre citim că trebuie să ne iubim unele pe altele cu o iubire intensă. Putem face aceasta pentru că Îl iubim pe Dumnezeu.
Este o dăruire și o primire: eu mă dăruiesc lui Dumnezeu și Îl primesc pe Dumnezeu. Dumnezeu devine al meu, iar eu devin a Lui. Iată de ce, prin votul de castitate, mă consacru în întregime Lui.
Iar când ne înjosim dând curs unor gânduri necurate, aruncăm pietre prețioase ca să culegem noroi. În viața noastră spirituală Îl avem pe Dumnezeu, Atotputernic și infinit de măreț, și totuși ne înjosim pentru o făptură.
Este de neconceput să ne îndepărtăm de Dumnezeu Atotputernic ca să ne preocupăm de o făptură, oricât de bună ar fi ea (se referă la castitate). Este ca un copil mic care, în loc să aleagă niște dulciuri, se întoarce să mănânce tencuiala unui zid sau chiar noroi.
Trebuie să privim înlăuntrul nostru cu sinceritate, pentru că dorința de a ne înjosi coborându-ne la acel «noroi» este prezentă în fiecare dintre noi; dar unele cedează, în timp ce altele se îndepărtează de el.
Maica Tereza de Calcutta
Sfânta Tereza de Calcutta (1910–1997) și-a dedicat viața iubirii lui Isus prin slujirea celor mai săraci și mai vulnerabili. A întemeiat Misionarele Carității, o congregație religioasă prezentă astăzi în întreaga lume, ai cărei membri îmbrățișează o viață de sărăcie și se dedică îngrijirii celor mai nevoiași în locurile în care slujesc. Prin mărturia sa, a arătat că adevărata castitate și fidelitate își au rădăcinile într-o iubire neîmpărțită față de Dumnezeu, care se manifestă prin iubire gratuită și slujirea fiecărei ființe umane. Memoria ei liturgică este celebrată la 5 septembrie.

