in

Sfânta Gemma Galgani — Jurnal

St.GemmaGalgani
wikimedia

În această seară, în sfârșit, după 6 zile de suferință din cauza îndepărtării lui Isus, m-am recules puțin. M-am pus să mă rog, așa cum obișnuiesc în fiecare joi; aș fi vrut să stau în genunchi, dar ascultarea voia să rămân în pat și așa am făcut; m-am pus să mă gândesc la Răstignirea lui Isus. La început nu simțeam nimic; după câteva minute am simțit puțină reculegere: Isus era aproape. În timpul reculegerii mi s-a întâmplat ca și alte dăți: mi s-a dus mintea și m-am trezit cu Isus, care suferea chinuri cumplite.

Cum să fac, să-L văd pe Isus suferind și să nu-L ajut? Atunci am simțit în mine o mare dorință de a suferi și L-am rugat pe Isus să-mi acorde acest har. M-a mulțumit îndată și a făcut precum făcuse și alte dăți: S-a apropiat de mine, Și-a scos de pe cap coroana de spini și a așezat-o pe capul meu, apoi m-a lăsat așa.

Văzând apoi că Îl priveam în tăcere, a înțeles îndată un gând care mi-a venit în acel moment; m-am gândit: Poate că Isus nu mă mai iubește, pentru că Isus obișnuiește, atunci când vrea să-mi arate că mă iubește, să apese bine, bine acea coroană pe capul meu sau pe tâmple. Isus a înțeles și, cu mâinile Sale, mi-a apăsat-o pe tâmple. Sunt momente dureroase, dar momente fericite. Și astfel am rămas o oră suferind împreună cu Isus. Aș fi vrut să rămân acolo toată noaptea, dar, deoarece Isus iubește atât de mult ascultarea, El Însuși S-a supus să asculte de Duhovnic și, după o oră, m-a lăsat: vreau să spun că nu S-a mai lăsat văzut de mine, dar s-a întâmplat un lucru care nu se mai întâmplase niciodată. Isus obișnuiește, de fiecare dată când îmi pune pe cap coroana Sa, atunci când mă lasă, să mi-o ia și să Și-o pună din nou pe cap; ieri însă mi-a lăsat-o până pe la ora 4.

Ca să spun adevărul, am suferit puțin, dar totuși am reușit să mă plâng o singură dată. Isus mă va ierta dacă uneori îmi scapă câte o plângere, pentru că este cu totul involuntară. Apoi sufeream atât de mult la fiecare mișcare pe care o făceam: dar, până la urmă, totul era imaginația mea.

20 iulie, vineri

Isus îi ia coroana de spini și rămâne cu ea în chip afectuos, spunându-i cât de mult o iubește, pentru că Îi seamănă și că, în timp, o va face sfântă.

Ieri, deci, pe la ora 4, am simțit dorința de a mă uni încă puțin cu Isus; am încercat și m-am unit îndată cu El. Ca să spun adevărul, simțeam multă repulsie, pentru că mă simțeam obosită și fără putere; m-am aflat din nou înaintea lui Isus. S-a așezat lângă mine, dar nu mai era trist ca în timpul nopții, ci era mai vesel; m-a mângâiat puțin, apoi, foarte mulțumit, mi-a luat coroana de pe cap (și atunci am suferit puțin, dar mai puțin) și Și-a pus-o din nou pe cap; nu am mai simțit nicio durere; dimpotrivă, mi-am recăpătat îndată puterile și mă simțeam atunci mai bine decât înainte de a suferi.

Isus m-a întrebat apoi mai multe lucruri; și eu I-am spus să nu mă trimită să mă spovedesc la părintele Vallini, căci nu-mi place să merg; Isus atunci S-a făcut serios și puțin mânios și mi-a spus ca, îndată ce voi avea nevoie, să merg. I-am promis și merg cu drag.

Mai aveam încă atât de multe lucruri să-I spun lui Isus și simțeam că, puțin câte puțin, îmi lipsea; atunci mi-a promis că mai târziu, la rugăciunile de seară, Se va întoarce; dar atunci era și mai mulțumit: Și-a deschis inima, în care am văzut scrise două cuvinte pe care nu le înțelegeam. L-am rugat să mi le facă cunoscute; Isus mi-a răspuns: „Te iubesc atât de mult, pentru că Îmi semeni foarte mult”. „În ce anume, o, Isuse — I-am spus — de vreme ce mă văd atât de diferită de Tine?”. „În faptul de a fi umilită”, mi-a răspuns.

Am înțeles atunci bine toate lucrurile, mi-a revenit în minte viața mea trecută. Un mare defect a fost întotdeauna patima mea, mândria. Când eram mică, oriunde mergeam, de la toți se auzea că eram foarte mândră. Dar Isus, ce mijloace a folosit pentru a mă umili, mai ales în acest an! În cele din urmă am înțeles cine sunt cu adevărat. Fie ca Isus să fie întotdeauna mulțumit și lăudat.

Dumnezeul meu mi-a adăugat apoi că, în timp, El mă va face sfântă (aici nu spun nimic, pentru că este cu neputință să se întâmple cu mine ceea ce mi-a spus El).

Mi-a dat câteva înștiințări pe care să le transmit Duhovnicului și m-a binecuvântat. Am înțeles, ca întotdeauna, că Se îndepărta pentru câteva zile. Dar cât de bun este Isus! Îndată ce pleacă, îmi lasă Îngerul Păzitor, care, cu iubirea, vegherea și răbdarea sa neîncetată, mă asistă.

O, Isuse, Ți-am promis că voi asculta întotdeauna și o afirm din nou. Fie că este toată imaginația mea, fie că este lucrarea diavolului, în orice caz vreau să ascult.

21 iulie, sâmbătă

Preasfânta Maria Îndurerată o face să se odihnească pe sânul Său. Este lovită de diavol și ajutată de Îngerul Păzitor.

Astăzi, sâmbătă, 21 iulie, credeam cu adevărat că nu voi putea în niciun chip să mă reculeg. Dar îndată ce am putut rămâne singură, am încercat să spun coroana Durerilor; nu știu în ce moment am simțit că mi se duce mintea. Preaiubita mea Mamă, Maria Preasfântă Îndurerată, a voit să-mi facă o mică vizită (nu-mi aminteam însă că era sâmbătă, iar sâmbăta obișnuiește să Se arate).

Era și Ea mâhnită; nu știu, dar mi se părea că plângea. Am chemat-o de mai multe ori cu dulcele nume de mamă; nu-mi răspundea, dar când auzea spunându-se „mamă”, zâmbea; i-am repetat de mai multe ori, atât cât am putut, iar Ea zâmbea mereu. În cele din urmă mi-a spus: „Gemma, vrei să vii să te odihnești puțin pe sânul meu?”. Am făcut ca și cum m-aș ridica, să îngenunchez și să mă apropii de Ea; și Ea S-a ridicat, m-a sărutat pe frunte și a dispărut.

Sunt din nou singură, dar sigură că Mama mea încă mă iubește, deși este foarte mâhnită. După toate aceste lucruri, mă simt, da, încă mâhnită, dar mult mai resemnată.

În această seară, așa cum Îi promisesem lui Isus, am mers la Părintele Vallini să mă spovedesc. Dar, cine știe, după ce am ieșit din confesional, m-am simțit îndată tulburată și neliniștită: era semn că diavolul era aproape.

Din nefericire, era aproape! Mi-am dat bine seama mai târziu, când m-am pus să-mi spun rugăciunile. După cum am spus, pe dinăuntru și pe dinafară eram toată în furtună; aș fi preferat să intru în pat și să adorm decât să mă rog; dar nu, am vrut să încerc. Am început să spun trei invocații pe care obișnuiesc să le spun în fiecare seară către Preasfânta Inimă a Mariei; abia mă pusesem în genunchi, că vrăjmașul, care de câteva ore stătea ascuns, s-a făcut văzut sub chipul unui omuleț foarte mic; dar atât de urât, încât am fost cuprinsă de spaimă.

Mintea mea era cu totul îndreptată spre Isus și nu mă preocupam deloc de el; continuam să mă rog, dar dintr-odată a început să-mi dea lovituri în umeri și mai jos încă: mi-a dat foarte multe. Am stat cam o jumătate de oră în acea furtună; am înțeles însă bine că lucrul care îi displace cel mai mult este reculegerea pe care Isus mă face să o simt atât de des. Mă încredințam lui Isus, dar degeaba! Între timp se apropia ora la care trebuia să ascult, adică să mă culc; mă supăra să merg la culcare în acel fel: încă nu-mi făcusem examenul de conștiință. M-am rugat Îngerului meu Păzitor și m-a ajutat cu adevărat, într-un fel, trebuie să spun, cu totul curios.

Îndată ce mi s-a arătat, l-am rugat mult să nu mă lase singură. M-a întrebat ce am; i-am arătat diavolul, care se îndepărtase destul de mult, dar mă amenința mereu. L-am rugat să rămână cu mine toată noaptea, iar el îmi spunea: „Dar mie mi-e somn”. „Dar nu — îi repetam — îngerii lui Isus nu dorm”. „Dar totuși — adăuga el — trebuie să mă odihnesc” (dar mi-am dat seama că glumea); „unde mă vei pune să stau?”. Eu voiam să-i spun să se așeze pe pat, iar eu să rămân acolo să mă rog; dar atunci aș fi neascultat. I-am spus să stea aproape de mine; mi-a promis.

M-am dus la culcare; apoi mi s-a părut că își întinde aripile și vine deasupra capului meu. Am adormit, iar în această dimineață era încă la locul lui obișnuit de ieri seară. L-am lăsat acolo; când m-am întors de la Liturghie, nu mai era.

22 iulie, duminică

Este din nou lovită de diavol. Pentru unele greșeli săvârșite, Îngerul o mustră aspru.

Am primit Sfânta Împărtășanie, dar Isus nu m-a făcut să simt absolut nimic; acum însă mă găsesc foarte liniștită.

Astăzi, când credeam că sunt cu totul liberă de acea fiară urâtă, dimpotrivă, m-a lovit mult. Mă dusesem tocmai cu intenția de a dormi, dar s-a întâmplat cu totul altceva: a început să-mi dea niște lovituri, încât mă temeam cu adevărat că mă va omorî. Avea înfățișarea unui câine mare, cu totul negru, și își punea labele pe umerii mei; dar mi-a făcut mult rău, pentru că m-a făcut să-mi simt toate oasele. Uneori chiar cred că mi le rupe; ba chiar, odată, cu ceva timp în urmă, când luam apă sfințită, mi-a dat o lovitură atât de puternică în braț, încât am căzut la pământ de durere, iar atunci mi-a scos osul din loc; dar acesta s-a întors curând la locul lui, pentru că Isus l-a atins și totul s-a îndreptat.

După câtva timp mi-am amintit că aveam la gât lemnul Sfintei Cruci; cu acela am putut să mă însemnez cu semnul crucii și m-am liniștit îndată. M-am pus imediat să-I mulțumesc lui Isus, care S-a făcut văzut de mine, dar foarte puțin timp: m-a însuflețit din nou să sufăr și să lupt și m-a lăsat. De atunci nu m-am mai putut reculege; fie binecuvântat Dumnezeu în orice fel.

În cursul zilei de ieri, însă, trebuie să spun câteva înștiințări pe care mi le-a dat Sfântul meu Înger. Prima a fost în timpul mesei; s-a apropiat de mine. Trebuie să spun încă faptul că în acel moment îmi venise un gând nu prea curat despre mine însămi. El, după cum se vede, l-a înțeles și mi-a spus: „Fiică, vrei cu adevărat să plec și să nu mă mai vezi niciodată?”. M-am rușinat și mi-am venit în fire. A rostit aceste cuvinte destul de tare și nu știu dacă le-au putut auzi și ceilalți.

Altă dată a fost ieri, în timpul zilei, pe când eram în biserică; s-a apropiat și atunci și mi-a spus: „Măreția lui Isus și locul în care te afli merită un alt fel de a te purta”. În acel moment îmi ridicasem ochii ca să mă uit la două fetițe, cum erau îmbrăcate.

Ultima dată a fost azi-noapte: eram în pat într-un fel nu prea cuviincios; m-a mustrat spunându-mi că, în loc să progresez în învățăturile sale, devin tot mai rea și că mă lenevesc mereu în bine.

În toate aceste lucruri sunt întotdeauna trează când mi se întâmplă.

După câte mi se pare, în loc să fiu bună și să mă pregătesc pentru vizita Mariei Preasfinte Îndurerate cu Fratele Gabriele, oricât aș face, nu voi reuși.

23 iulie, luni

Isus îi dă putere să învingă diavolul și să-și bată joc de el. Apariția Sfântului Gabriel.

Astăzi Isus mi-a arătat din nou că mă iubește mereu, nu în felul de mai înainte, de a mă uni cu El sau de a mă face să mă reculeg, ci în alt fel. M-am dus la culcare, am adormit și, pe când dormeam bine, după aproximativ un sfert de oră (pentru că somnul meu este întotdeauna scurt), am văzut la capătul patului, dar pe jos, omulețul obișnuit, negru-negru, micuț-micuț. Am înțeles cine era și îndată mi-am revenit bine; am spus: „Dar ce, ai început iar povestea de a nu mă lăsa nici măcar să dormi?”. „Cum! Să dormi? — mi-a răspuns — de ce nu te rogi?”.

„Mă voi ruga mai târziu — am spus — acum dorm”. „Sunt deja două zile, vezi?, de când nu te mai poți reculege; bine, lasă, mă ocup eu”. A început să-mi dea câteva lovituri; am luat Crucifixul în mână, dar era inutil. Era gata să se arunce asupra mea și să-mi dea câte lovituri putea. Nu știu ce s-a întâmplat; l-am văzut înfuriindu-se și rostogolindu-se pe jos.

Eu râdeam: astăzi mi se părea că nu-mi era frică; mi-a spus: „Astăzi nu-ți pot face nimic, dar păstrez asta pentru altă dată”. L-am întrebat: „Dar de ce nu poți? Dacă alte dăți ai putut, poți foarte bine și acum: eu sunt aceeași, numai că Îl am pe Isus la gât”.

Atunci mi-a spus: „Aceea… care este în această cameră, ce ți-a făcut? Pune să-ți fie luat lucrul acela de pe tine și apoi vei vedea”.

Eu insistam că nu aveam nimic, pentru că dormeam, dar înțelegeam despre cine voia să vorbească. După aceste cuvinte am rămas mulțumită în pat și râdeam, privind strâmbăturile urâte pe care le făcea și furia care îl mistuia.

Îmi spunea că, dacă mă mai rog, mă va face să sufăr și mai mult. „Nu-mi pasă — spuneam eu. — Voi suferi pentru Isus”.

În sfârșit, astăzi m-am distrat mult cu el: îl vedeam atât de furios; însă mi-a promis că mi-o va plăti altă dată.

A așteptat până în această seară, dar, mulțumită lui Dumnezeu, nu a putut dura prea mult: mi-a dat trei strânsori foarte puternice, atât de puternice încât, după aceea, mi-a trebuit mult timp ca să mă duc la culcare. În anumite momente fugea departe și cu o spaimă atât de mare, încât nu știu ce avea. M-a redus într-o stare în care abia mă puteam mișca.

Cât L-am chemat pe Isus! Dar El nu a venit deloc; m-am rugat și Îngerului meu Păzitor să mă conducă la Isus, dar totul mi-a fost zadarnic. A rămas puțin timp cu mine și mi-a spus: „În seara aceasta Isus nu vine nici măcar să te binecuvânteze, nici eu nu te binecuvântez în seara aceasta”.

M-am înspăimântat atunci, pentru că, dacă Isus nu mă binecuvânta cu putere, eu nu mă puteam ridica: nu mai aveam nimic la locul lui. El și-a dat seama atunci că eram pe punctul de a plânge și a spus: „Dar ne trimite pe cineva, știi, Isus. Și dacă ai ști pe cine îți trimite în seara aceasta, cât ai fi de fericită!”.

Mintea mea a zburat îndată la Fratele Gabriele. L-am întrebat dacă era el, dar nu mi-a dat niciun răspuns; m-a lăsat puțin timp așa, în suspans și plină de curiozitate. În cele din urmă mi-a spus: „Dar dacă Isus îl trimite cu adevărat pe Fratele Gabriele să te binecuvânteze, ce vei face? Nu-i vorbi, altfel nu asculți de Duhovnic”. „Nu, nu vorbesc — am răspuns nerăbdătoare —; dar cum poate Fratele Gabriele să mă binecuvânteze?”. „Dar Isus este Cel care îl trimite; și totuși Isus l-a trimis și alte dăți să te binecuvânteze. Dar vei reuși să taci și să asculți?”. „Da, da, voi asculta; fă-l să vină”.

După câteva minute a venit. Ce dorință m-a cuprins atunci! Aș fi vrut… dar am fost cuminte și m-am stăpânit. M-a binecuvântat cu anumite cuvinte latine, care mi-au rămas bine în minte, iar după aceea s-a îndreptat îndată spre ieșire.

Atunci nu m-am mai putut abține și am spus: „Frate Gabriele, roagă-te Maicii noastre ca sâmbătă să te aducă la mine și să te facă să rămâi mult timp cu mine”. S-a întors și mi-a spus râzând: „Să fii bună”, iar spunând acestea și-a scos de la brâu o curea neagră și mi-a spus: „O vrei?”. Atunci, da, chiar o voiam: „Îmi face atât de bine aceea; dă-mi-o acum”. Mi-a făcut semn că nu, că mi-o va da sâmbătă, și m-a lăsat. Mi-a spus că acea curea era cea care, în noaptea precedentă, mă eliberase de diavol.

24 iulie, marți

Ispitită de diavol, este liniștită de Îngerul Păzitor. I Se arată Isus, care o mustră cu blândețe și îi vorbește despre mănăstirea Pasionistelor care urma să fie întemeiată la Lucca.

Ieri s-a întâmplat ca de obicei: mă dusesem să dorm, ba chiar am adormit, dar diavolul nu; părea că nu voia. Mi s-a arătat într-un fel foarte murdar; încerca să mă dezvelească, dar am fost puternică. Văzând atunci că în privința aceasta nu putea face nimic, cu mâinile sale mi-a făcut un lucru urât asupra trupului. În sinea mea Îl rugam pe Isus să-mi ia viața mai degrabă decât să-L jignesc.

Ce îngrozitoare sunt acele ispite! Toate mă supără, dar cele împotriva Sfintei Curății cât de mult mă fac să sufăr!

După aceea, ca să mă liniștesc, a venit Îngerul Păzitor și m-a asigurat că nu făcusem niciun rău. Uneori mă plâng lui, pentru că aș vrea să vină să mă ajute în anumite momente, iar el îmi spune că, fie că îl văd, fie că nu, este mereu deasupra capului meu; ba chiar ieri, pentru că Maria Preasfântă Îndurerată m-a ajutat cu adevărat și am fost foarte puternică, mi-a promis că seara va veni Isus să mă vadă.

Când a venit seara, așteptam cu nerăbdare momentul să merg în cameră; am luat Crucifixul și m-am dus la culcare. Și Îngerul meu s-a bucurat că m-am dus la culcare, pentru că… Am simțit că eram pe cale să mă reculeg; a venit Isus al meu, dar stătea destul de departe de mine. Ce momente frumoase sunt acestea!

L-am întrebat îndată dacă mă mai iubește și mi-a răspuns cu aceste cuvinte: „Fiica Mea, te-am îmbogățit cu atâtea lucruri frumoase, fără niciun merit din partea ta, și Mă întrebi dacă te iubesc? Mă tem mult pentru tine”. „De ce?”, I-am spus. „O, fiică, în zilele în care te bucurai de multe ori de prezența Mea, erai numai fervoare, nu te costa nicio osteneală să te rogi; acum, dimpotrivă, rugăciunea te plictisește; o oarecare neglijență în îndatoririle tale începe să se strecoare în inimă. O, fiică, de ce te descurajezi astfel? Spune-Mi: în zilele trecute, ți se părea rugăciunea atât de lungă ca acum? Faci câte o mică pocăință, dar numai atunci când ești pe punctul de a te hotărî!”.

Nu știu cum am rămas după acea dulce mustrare; am rămas fără să vorbesc. Apoi am continuat să-I vorbesc despre mănăstire; în această privință m-a mângâiat mult. I-am spus că, dacă mă iubește, să-mi facă harul de a merge la mănăstire; L-am rugat din nou să-mi spună ceva despre noua mănăstire și mi-a răspuns: „În curând cuvintele Fratelui Gabriele se vor împlini”. „Toate, toate?”, L-am întrebat, aproape ieșită din mine. „Totul, nu te teme: în curând. Când se va întoarce Duhovnicul, îți voi spune lucrurile și mai bine”.

În cele din urmă I-am încredințat bietul meu păcătos. M-a binecuvântat și, în timp ce pleca, mi-a spus: „Adu-ți aminte că te-am creat pentru Cer: tu nu ai nimic de-a face cu pământul”.

5 iulie, Miercuri
Se acuză de unele lipsuri, pentru care Îngerul o mustră, poruncindu-i să se umilească pentru ele.

Dar despre astăzi? Ce voi spune astăzi?
Nu-mi găsesc pacea; astăzi mândria mă stăpânește mai mult decât în alte timpuri. Pentru că a trebuit să fac un mic act de umilință, am suferit mult.
Despre cele ce mi s-au întâmplat ieri voi vorbi foarte puțin; limba mea este prea lungă și, din această cauză, și alte persoane suferă din pricina mea.
Din ascultare față de Confesorul meu, trebuie să vorbesc foarte puțin și niciodată cu persoane care cunosc lucrurile mele. Cu câteva zile în urmă a venit Părintele Norberto, iar eu am fugit imediat; altă dată a venit din nou și am făcut același lucru; am fost gata, ca să spun adevărul, să fac ascultare, dar ce s-a întâmplat după aceea? După câteva zile am avut prilejul să vorbesc cu un alt frate despre acest lucru și am inventat chiar o frumoasă minciună, spunându-i că Doamna Cecilia mă făcuse să mă ascund; însă nu, eu însămi făcusem acest lucru.
Nu știu cum de a ajuns sus-numitul Părinte Norberto să afle aceasta și îndată a venit să-i spună Doamnei Cecilia, care s-a mâhnit foarte mult; dar nu mai puțin m-a mâhnit și pe mine. Ea mă întreba dacă într-adevăr vorbisem; răspundeam că nu, pentru că nu-mi aminteam de nimic; a fost însă cineva care m-a făcut să-mi amintesc totul; a venit la mine Îngerul Păzitor și mi-a spus, mustrându-mă: «Gemma, cum! Și minciuna? Nu-ți amintești, cu câteva zile în urmă, când, ca pedeapsă pentru că ai spus mai departe lucrul despre Fratele Flamiano, te-am făcut să stai o jumătate de oră…?».
Mi-am amintit bine de toate (trebuie să spun și că Îngerul Păzitor, ori de câte ori fac un lucru rău, mă pedepsește: nu trece nicio seară fără să primesc câte o pedeapsă), și mi-a poruncit să merg la Doamna Cecilia, să-i povestesc totul și să o rog, în numele lui, să mă ierte.
Am promis că voi face aceasta, dar, vai! A trecut ziua, a venit seara, dar niciodată nu am făcut acel mic act de umilință. Îngerul m-a avertizat din nou, spunându-mi că, dacă nu aveam să merg la ea să-i spun totul, noaptea avea să vină diavolul.
Atunci, la acea amenințare, nu am mai putut rezista și am mers în camera ei. Era în pat, iar lampa era stinsă; nu-mi venea să cred: astfel nu avea să mă vadă. Cum am putut, i-am spus totul, dar forțată; era o adevărată rușine să nu fiu în stare să mă umilesc. În cele din urmă, după ce mi-a spus că avea să uite totul, m-am dus în cameră. Dar, vai! Ea spunea că uitase, însă era imposibil. I-am cerut de mai multe ori iertare și lui Isus, dragului meu Înger, și m-am dus la culcare. Ce noapte îngrozitoare! Îngerul meu, din cauza marii împotriviri pe care o făcusem ca să împlinesc acea umilință, m-a lăsat singură și cu câte o vizită a vrăjmașului. Nu puteam dormi, pentru că nu aveam conștiința liniștită; cât de rău mă simțeam!

26 iulie, Joi
Noi mustrări ale Îngerului. În timpul Orei Sfinte de joi, Isus îi pune pe cap coroana de spini.

A venit dimineața și, în cele din urmă, a venit Îngerul Păzitor, care m-a mustrat foarte mult și m-a lăsat din nou singură și mâhnită. Am primit Sfânta Împărtășanie, dar, Dumnezeul meu, în ce stare! Isus nu S-a făcut simțit. Când, după atâta timp, am putut fi singură, atunci m-am descărcat atât de mult: eram vinovată, îmi dau seama; dar, dacă trebuie să spun un lucru, anumite supărări nu aș vrea să le pricinuiesc anumitor persoane, însă înclinația mea cea rea spre rău este atât de mare, încât adesea cad în asemenea lucruri. Timp de o oră și mai bine Isus m-a lăsat în acea stare; plângeam, eram mâhnită. Isus însă S-a îndurat și a venit; m-a mângâiat, m-a făcut să promit că nu voi mai face aceasta și m-a binecuvântat.
Trebuie să spun că, în cele întâmplate ieri, am spus trei minciuni, am avut gânduri de mânie și gândul de a mă răzbuna pe cel care spusese totul, dar Isus mi-a interzis cu desăvârșire să vorbesc despre aceasta cu F. F. [= Fratele Famiano] și cu alții. Mi-am recăpătat repede liniștea și, pentru a fi și mai liniștită, am alergat să mă spovedesc.
Seara apoi, după ce mi-am făcut rugăciunile, m-am pus să fac ora mea obișnuită. Isus a stat mereu cu mine; eram în pat, ca de obicei, pentru că după aceea nu aș mai fi fost în stare. Am rămas cu dragul meu Isus, suferind împreună cu El. Am suferit mult; mi-a dovedit din nou iubirea Sa față de mine, dăruindu-mi până a doua zi coroana Sa de spini; Isus mă iubește mai mult vinerea. Seara apoi mi-a luat din nou coroana, spunându-mi că era mulțumit de mine, și mi-a mai spus, mângâindu-mă: «Fiică, dacă îți adaug alte cruci, nu te mâhni din această cauză». I-am promis și m-a lăsat.

27 iulie, Vineri
În această vineri suferă mai mult decât de obicei, mai ales din cauza coroanei de spini.

În această Vineri am suferit mult mai mult, pentru că am fost obligată să fac anumite treburi mici și, la fiecare mișcare, credeam că voi muri. Ba chiar mătușa mi-a poruncit să scot apă: am făcut un efort atât de mare, încât mi se părea (dar era numai închipuirea mea) că spinii îmi ajungeau la creier și a început să-mi curgă o picătură de sânge de la tâmple. M-am șters repede și ea a observat foarte puțin. M-a întrebat dacă am căzut și mi-am spart capul; i-am spus că mă zgâriasem cu lanțul fântânii. După aceea am mers la călugărițe; era ora 10 și am stat cu ele până la 5. După aceea m-am întors acasă, dar Isus mi-o luase deja.

28 iulie, Sâmbătă
Primește de la Îngerul Păzitor sfinte învățături. Isus Se face simțit în Sfânta Împărtășanie; Maica Domnului nu-i face vizita obișnuită.

Noaptea am petrecut-o foarte bine; dimineața a venit Îngerul Păzitor: era mulțumit, mi-a spus să iau hârtie și să scriu ceea ce El avea să-mi dicteze.
Iată totul:
«Adu-ți aminte, fiica mea, că acela care Îl iubește cu adevărat pe Isus vorbește puțin și rabdă totul.
«Îți poruncesc, din partea lui Isus, să nu-ți spui niciodată părerea, dacă nu ești întrebată; să nu-ți susții niciodată părerea, ci să cedezi îndată.
«Să asculți cu punctualitate de Confesor și de cel pe care El îl voiește, fără replică; iar în lucrurile în care tu trebuie să răspunzi, să dai o singură replică și să fii sinceră cu unul și cu celelalte.
«Când ai săvârșit vreo lipsă, acuză-te îndată, fără să aștepți să fii întrebată.
«În cele din urmă, adu-ți aminte să-ți păzești ochii și gândește-te că ochiul mortificat va vedea frumusețile Cerului».
După ce mi-a spus aceste lucruri, m-a binecuvântat și mi-a spus să merg să primesc Sfânta Împărtășanie. Am alergat îndată: a fost prima dată, după aproape o lună, când Isus S-a făcut simțit.
I-am spus toate ale mele, am rămas mult timp cu El, pentru că m-am împărtășit la ora 8 și jumătate și, când mi-am revenit, era foarte târziu. Am alergat acasă și, pe drum, au sunat clopotele, dar eu am fost cuminte: m-am găsit mereu în aceeași poziție în care eram când mă împărtășisem și, când m-am ridicat, am văzut că Îngerul Păzitor era deasupra capului meu, cu aripile întinse. El însuși m-a însoțit acasă și m-a avertizat să nu mă rog în timpul zilei, până noaptea, pentru că nu eram în siguranță. Într-adevăr, mi-am dat seama: în privința celorlalți din casă eram mai mult decât sigură, dar în privința surorii mele nu, pentru că îmi astupase gaura cheii și îmi era imposibil să închid; atunci s-au pus și mătușile pe treabă și, seara, am putut închide.
Spre seară am mers la cele 15 Sâmbete, la Sfânta Maria [= Santa Maria]; Maica Domnului mi-a spus că nu avea să-mi facă vizita obișnuită, pentru că în zilele trecute Îl mâhnisem pe Isus. I-am spus că Isus mă iertase, dar Ea: «Eu nu le iert atât de ușor pe fiicele Mele; Eu vreau cu tot dinadinsul ca tu să devii desăvârșită: vom vedea dacă sâmbătă voi putea veni să ți-l aduc pe Fratele Gabriel»; totuși m-a binecuvântat, iar eu m-am resemnat.
Nu-mi lipsesc însă anumite ispite; una ceva mai puternică am avut-o ieri seară, Sâmbătă: a venit diavolul și mi-a spus: «Bravo, bravo! Scrie totul: nu știi că toate lucrurile acestea sunt numai lucrarea mea și, dacă vei fi descoperită, închipuie-ți ce rușine! Unde vei merge să te ascunzi? Te fac să treci drept sfântă, iar în schimb ești o amăgită».
M-am simțit atât de rău, încât, din disperare, am jurat că, atunci când avea să se întoarcă Doamna Cecilia, aveam să distrug ceea ce scrisesem. Între timp am încercat să-l rup, dar nu am reușit, nu am avut putere sau nu știu cum s-a întâmplat.

29 iulie, Duminică
Îngerul Păzitor o asistă; Isus o mustră pentru că a lăsat Sfânta Împărtășanie și o invită la El.

Am rămas în această stare până ieri dimineață, Duminică, fără să mă mai pot reculege; Îngerul meu Păzitor însă nu-mi lipsește: îmi dă putere și trebuie să spun și că duminică nu-mi era foame, iar el însuși m-a obligat să mănânc; și la fel a făcut și în această dimineață. În fiecare seară nu încetează să mă binecuvânteze și, de asemenea, să mă pedepsească și să mă certe.
Astăzi, Duminică, simt o mare nevoie de Isus, dar este deja târziu și încă nu am nicio speranță [să-L văd]; aștept în noaptea aceasta să fiu liberă și singură.
A venit, vai! Isus; câte mustrări, pentru că nu am primit Sfânta Împărtășanie! Iată în ce fel mă mustra Isus: «De ce, o, fiică, trebuie atât de des să fiu lipsit de vizitele tale? Și știi cât de mult doresc să vii la Mine, atunci când ești bună».
Am îngenuncheat înaintea lui Isus și, plângând, I-am spus: «Dar cum, Isusul meu, nu ai obosit încă să mă suporți cu toată răceala mea?». «Fiică, mi-a răspuns El, fă în așa fel încât, de acum înainte, să nu treacă nicio zi fără să vii la Mine; caută să păstrezi inima curățită și împodobită cu toată grija cu putință. Îndepărtează din inima ta orice iubire de sine și orice lucru care nu este cu totul al Meu, iar apoi vino și nu te teme».
M-a binecuvântat, împreună cu toți membrii Sfântului Colegiu, și a plecat; ba chiar, la urmă, mi-a recomandat să am ceva mai multă putere împotriva vrăjmașului, spunându-mi să nu țin seamă de cuvintele lui, pentru că este un adevărat mincinos și caută orice mijloc ca să mă facă să cad, mai ales în privința ascultării. «Ascultă, fiica Mea, îmi repeta, ascultă îndată și cu bucurie și, pentru a reuși mai bine și a învinge în această frumoasă virtute, roag-o pe Maica Mea, care te iubește atât de mult». Aș fi vrut să-I spun că ieri Maica Sa nu a vrut să vină, dar am tăcut.

30 iulie, Luni
Mâhnită din cauza unor împotriviri, este mângâiată de Înger, care o îndeamnă să sufere și să mediteze în fiecare zi la Pătimirea lui Isus.

În această dimineață, luni, 30 iulie, am mers să primesc Sfânta Împărtășanie. Nu voiam să o fac: nu aveam conștiința liniștită; dar totuși m-am tot codit până la ora 9, dacă trebuia sau nu să o fac; apoi Isus a biruit și am primit-o, dar cum? Ce răceală! Nu L-am simțit deloc pe Isus.
Astăzi apoi nu am putut să mă reculeg deloc; am fost rea, m-am tulburat, dar singură, nimeni nu m-a văzut; am plâns mult, mult, pentru că sora mea nu voia să iasă din cameră. Ieri seară, Duminică, din răutate, a stat în camera mea până la ora 11, spunându-mi, ca să mă necăjească, că voia să mă vadă intrând în extaz; astăzi a fost la fel. Ieri a scris o scrisoare către B. S. G. [= Băile de la S. Giuliano] și vorbea mult despre mine și despre lucrurile mele. Aceste lucruri, pe care ar trebui să le primesc cu bine și să-I mulțumesc lui Isus, în schimb mă tulbură și aproape că am momente de disperare.
În timp ce eram în acea stare, Îngerul Păzitor, care mă privea, mi-a spus: «De ce te tulburi astfel, fiica mea? Trebuie să suferi ceva, vezi, pentru Isus». (Într-adevăr, ceea ce mă mâhnise cel mai mult erau anumite cuvinte pe care [sora mea] le spusese cu voce tare), și pentru aceasta Îngerul mi-a spus: «Tu ești vrednică numai să fii disprețuită, pentru că L-ai jignit pe Isus».
Apoi m-a făcut să-mi recapăt liniștea; s-a așezat lângă mine și îmi spunea foarte blând: «O, fiică, oare nu știi că trebuie să fii în toate asemenea vieții lui Isus? El a pătimit atât de mult pentru tine și tu nu știi că trebuie, în orice împrejurare, să suferi pentru El? Și apoi de ce Îi pricinuiești această mâhnire lui Isus, lăsând în fiecare zi meditația asupra Pătimirii?». Era adevărat: mi-am amintit că fac meditația asupra Pătimirii numai vinerea și joia. «Trebuie să o faci în fiecare zi, amintește-ți aceasta».
În cele din urmă îmi spunea: «Curaj, curaj! Lumea aceasta nu este deloc locul odihnei: odihna va fi după moarte; acum tu trebuie să suferi și să suferi toate, pentru a împiedica moartea veșnică a vreunui suflet». L-am rugat mult să-i spună Maicii mele să vină puțin la mine, pentru că aveam atâtea lucruri să-I spun; mi-a spus că da. În această seară însă nu a venit.

31 iulie, Marți
Îi cere lui Isus să-i trimită pe Maica cerească, de care are mare nevoie.

Suntem marți; alerg să primesc Sfânta Împărtășanie, dar în ce stare! I-am promis lui Isus să fiu bună și să-mi schimb viața; I-am spus aceasta, dar El nu mi-a răspuns nimic; I-am spus și să-mi trimită pe Maica Sa și a mea și mi-a răspuns: «Ești vrednică?». Mi-a fost rușine și nu am mai spus nimic. Apoi a adăugat: «Fii bună și va veni curând împreună cu Fratele Gabriel».
De duminică nu am mai putut să mă reculeg; în orice caz I-am mulțumit lui Isus. Când vine Îngerul Păzitor, sunt trează și nu-mi pleacă mintea; Isus, Maica mea și uneori Fratele Gabriel îmi fac să-mi plece capul; dar eu rămân mereu acolo unde mă aflu, mă găsesc mereu în același loc, însă capul îmi pleacă. Cât de mult am nevoie de Maica mea! Dacă Isus ar vrea să mă mulțumească, după aceea aș fi mai bună. Cum să fac să stau atât de mult fără Maica mea?

1 și 2 august, Miercuri și Joi
Se teme că se înșală, dar Îngerul o liniștește. Coroana de spini pe cap. Isus îi recomandă să se roage pentru Maica Maria Tereza, călugăriță pasionistă răposată.

Miercuri nu m-am putut reculege deloc, nici joi; din când în când Îngerul meu Păzitor îmi spunea câte ceva, dar eram totdeauna trează; ba chiar miercuri seara mă gândeam înlăuntrul meu că aș putea fi înșelată de diavol; mă liniștea, spunându-mi doar: «Ascultare».
Iată-ne, într-adevăr, în această seară. Ca de obicei, m-am pus să mă rog și m-am recules îndată. Deja de ceva timp mă simțeam rău. Am stat singură, singură: când sufeream, Isus nu era acolo și am suferit numai în cap.
Confesorul m-a întrebat în această dimineață dacă avusesem și semnele; am răspuns că nu. Chiar dacă și acelea ar fi puternice, niciodată nu se pot compara cu cele din cap.
Sărmanul Isus! M-a lăsat singură aproximativ o oră, dar apoi a venit și S-a prezentat în acest fel, tot numai sânge, spunându-mi: «Sunt Isus al Părintelui Germano». Nu credeam aceasta și de ce? Mă tem mereu, mereu. Rostesc acele cuvinte: «Binecuvântat Isus și Maria», și atunci am înțeles. Mi-a dat puțină putere, iar eu, înlăuntrul meu, aveam teamă, iar El spunea: «Nu te teme: sunt Isus al Părintelui Germano». Apoi, din proprie inițiativă, fără ca eu să mă fi gândit măcar, mi-a recomandat să mă rog pentru Maica Maria Tereza a Pruncului Isus, pentru că este în Purgatoriu și suferă mult. Isus o vrea curând la El, mi se pare.

3 august, Vineri
Pregătită de Isus, susține o luptă cu diavolul; Îngerul aleargă în ajutorul ei.

Astăzi am dormit puțin, apoi am simțit că intru în reculegere înlăuntrul meu; după reculegere am simțit că îmi pleacă capul: eram cu Isus. Cât eram de fericită! Am suferit, da, mult în cap; m-am plâns puțin, pentru că mă lasă singură. L-am rugat din nou să-mi spună despre M. M. T. [= Maica Maria Tereza], când va fi în Cer. Mi-a spus: «Încă nu; suferă mereu». I-am încredințat pe bietul meu păcătos și a dat binecuvântarea tuturor membrilor Sfântului Colegiu și m-a lăsat mulțumită.
În această seară simțeam că nu mă pot reculege; am făcut puținele rugăciuni vocale de seară și m-am dus la culcare. Ca să spun adevărul, presimțeam puțin furtuna, pentru că Isus mă avertizase deja cu câteva zile înainte, spunându-mi: «Vrăjmașul te va ispiti într-o ultimă luptă, dar va fi ultima, pentru că acum este destul». Nu am putut să nu-I mulțumesc pentru puterea pe care mi-o dăduse mereu și L-am rugat să vrea să mi-o dea și în ultima clipă, adică ieri seară.
M-am dus la culcare, bineînțeles, cu intenția de a dormi; somnul nu a întârziat să vină și aproape îndată mi-a apărut un omuleț foarte mic și gol, dar acoperit în întregime cu păr negru. Ce spaimă! Și-a pus mâinile pe pat; credeam [eu] că voia să mă lovească. «Nu, nu, a spus, nu te pot lovi, nu-ți fie teamă», și, spunând acestea, se întinsese ca să-mi facă lucruri murdare.
L-am chemat pe Isus în ajutor, dar nu a venit; nu pentru aceasta m-a lăsat: după ce I-am invocat numele, m-am simțit îndată eliberată, dar totul s-a întâmplat dintr-odată.
Și alte dăți Îl chemasem pe Isus, dar niciodată nu a fost atât de prompt ca ieri seară. După ce l-a văzut pe diavol: cât s-a mâniat! Se rostogolea pe pământ, hulea; în cele din urmă a făcut un ultim efort ca să reușească să-mi smulgă Crucifixul pe care îl aveam cu mine, dar a căzut îndată înapoi.
Cât de bun a fost Isus cu mine ieri seară! Diavolul, după acel ultim efort, s-a întors spre mine, s-a descoperit cu totul, dar eu aveam deja ochii închiși. L-am numit spurcat și mi-a răspuns că, deoarece nu putuse face nimic, voia să mă chinuiască toată noaptea. «Nu», i-am spus; l-am chemat pe Îngerul Păzitor, și-a deschis aripile, s-a așezat lângă mine, m-a binecuvântat și a fugit îndată. Să fie lăudat Isus.
În această dimineață am aflat apoi că, în clipa în care diavolul s-a înfuriat, îmi fusese pus peste mine scapularul Preasfintei Maici Îndurerate și atunci am înțeles că, atunci când a încercat să-mi ia lucrul de pe mine, nu putea fi altceva decât acela. Să fie lăudată și Maica mea Îndurerată.

4 august, Sâmbătă
Minunata apariție a Preasfintei Maria Îndurerate.

Iată-mă ajunsă la Sâmbătă: este ziua care îmi este destinată pentru a o vedea pe Maica mea, dar ce voi mai putea spera?
În cele din urmă am ajuns și la această seară. Mă pun să recit coroana Durerilor; la început mă abandonasem, adică mă încredințasem voinței lui Dumnezeu, să trec și această Sâmbătă fără să o văd pe Maica Domnului Durerilor; dar lui Isus I-a fost de ajuns oferta jertfei și m-a mulțumit. Nu știu la ce parte a coroanei, am simțit că intru în reculegere înlăuntrul meu; reculegerii, ca întotdeauna, i-a urmat curând faptul că mi s-a dus capul și, fără să-mi dau seama, m-am găsit înaintea (așa mi s-a părut mie) Maicii Domnului Durerilor.
La prima vedere, mi-a fost puțin teamă; am făcut totul pentru a mă asigura dacă era într-adevăr Maica lui Isus: mi-a dat toate semnele pentru a mă încredința. După câteva clipe m-am simțit cu totul fericită; dar a fost atât de mare emoția care m-a cuprins văzându-mă atât de mică înaintea Ei și atât de mare bucuria, încât nu am putut rosti niciun cuvânt, în afară de a repeta necontenit numele de «mamă».
Ea mă privea țintă, țintă, râdea, s-a apropiat ca să mă mângâie și îmi spunea să mă liniștesc. Dar, vai, bucuria și emoția creșteau, iar Ea, poate temându-se că avea să-mi facă rău (cum mi s-a mai întâmplat și altă dată; ba chiar o dată, fără ca eu să observ, din cauza marii bucurii pe care am simțit-o revăzându-L pe Isus, inima a început să-mi bată cu atâta putere, încât am fost nevoită, la porunca propriului Confesor, să-mi pun în acel moment o fașă foarte strânsă), m-a lăsat, spunându-mi să merg să mă odihnesc. Am ascultat îndată: într-o secundă eram în pat și nu a întârziat să vină; atunci m-am liniștit.
Trebuie să mai spun că, la prima vedere a acestor lucruri, a acestor figuri (prin care, desigur, aș putea fi înșelată), sunt cuprinsă îndată de teamă; după teamă vine foarte repede bucuria. Oricum ar fi aceasta, acesta este lucrul pe care îl trăiesc eu. I-am vorbit despre câteva dintre lucrurile mele, dar principalul a fost acela de a mă duce cu Ea în Paradis; i-am spus aceasta de mai multe ori. Mi-a răspuns: «Fiică, trebuie încă să suferi». «Voi suferi acolo sus, voiam să spun, în Paradis». «Nu, răspundea Ea, în Paradis nu se mai suferă; dar te voi duce curând», îmi spunea.
Era lângă pat, era atât de frumoasă, încât nu mă puteam sătura să o contemplu. I-am încredințat pe bietul meu păcătos; atunci a zâmbit: a fost un semn bun… I-am mai încredințat și multe persoane foarte dragi mie, în special pe cele față de care am o mare datorie de recunoștință. Și aceasta trebuia să o fac tot din porunca Confesorului, care ultima dată m-a rugat să i le recomand cu căldură Preasfintei Maici a Durerilor, spunându-mi că eu nu pot face nimic pentru ele, dar Maica Domnului să suplinească pentru mine și să le dobândească orice har.
Mă temeam că dintr-o clipă în alta mă va lăsa și de aceea o chemam de mai multe ori și spuneam să mă ducă împreună cu Ea. Prezența ei m-a făcut să-l uit pe protectorul meu, Fratele Gabriel. Am întrebat-o despre El, cum de nu-l adusese; mi-a spus: «Pentru că Fratele Gabriel cere de la tine o ascultare mai exactă». Avea să-mi spună un lucru pentru Părintele Germano; la aceste ultime cuvinte nu mi-a răspuns.
În timp ce vorbeam împreună, iar Ea mă ținea mereu de mână, mi-a lăsat mâna; eu nu voiam să plece, eram aproape să plâng, și atunci mi-a spus: «Fiica mea, acum ajunge; Isus vrea această jertfă de la tine, pentru moment este potrivit să te las». Cuvintele Ei m-au liniștit; am răspuns liniștit: «Așadar, jertfa este făcută». M-a lăsat. Cine ar putea descrie până în cele mai mici amănunte cât de frumoasă, cât de dragă este Maica Cerească? Nu, cu siguranță nu există asemănare. Când voi avea fericirea să o revăd din nou?

5 august, Duminică
Isus îi face să înțeleagă că este voința Sa ca ea să mediteze mereu asupra Pătimirii.

Astăzi, Duminică, l-am rugat pe Îngerul Păzitor să-mi facă harul de a merge să-i spună lui Isus că atunci nu aș fi putut face meditația, pentru că nu mă simțeam bine; aveam să o fac seara. Seara însă nu aveam deloc dorință; m-am dus la culcare, am făcut pregătirea pentru meditație și am rămas în reculegere numai înlăuntrul meu. Capul nu mi s-a dus; am rămas o oră. Ba chiar trebuie să mai spun că meditația de duminică este întotdeauna asupra Învierii sau a Paradisului; dar Isus mă face să înțeleg în mod limpede că încă nu voiește de la mine acea meditație, pentru că mintea îmi aleargă îndată la vreun punct principal al Pătimirii Sale. Facă-se voia Sa.

6 august, Luni
Îngerul Păzitor rămâne cu ea toată noaptea și o îndeamnă să ofere Domnului fiecare suferință pentru sufletele din Purgatoriu.

Iată-mă ajunsă la 6 august. Zilele trec și iată-mă mereu în abisul lumii.
În această seară, Îngerul Păzitor, în timp ce făceam rugăciunile de seară, s-a apropiat de mine și, bătându-mă peste un umăr, mi-a spus: «Gemma, cum de ai atâta lipsă de râvnă pentru rugăciune? Pe Isus Îl mâhnește». «Nu, am răspuns, nu este lipsă de râvnă: sunt două zile de când nu mă simt bine». A adăugat: «Fă-ți datoria cu sârguință și vei vedea că Isus te va iubi și mai mult». A stat un moment tăcut, apoi m-a întrebat: «Și Fratele Gabriel?». «Nu știu». «De cât timp nu l-ai văzut?». «De foarte, foarte, foarte mult timp». «Dar în noaptea aceasta Isus ți-l trimite». «Cum? În noaptea aceasta nu, aș neasculta: noaptea Confesorul nu voiește». O, cu câtă dorință l-aș fi vrut! Dar voiam să ascult. L-am rugat să mi-l trimită ziua și curând, pentru ca să pot scrie acea scrisoare Părintelui G. [= Părintelui Germano]. L-am rugat pe Îngerul Păzitor să meargă la Isus și să-I spună dacă îi îngăduia să petreacă noaptea împreună cu mine. A dispărut îndată.
Îmi terminasem rugăciunile: m-am dus la culcare. Când a primit de la Isus permisiunea să vină, s-a întors; m-a întrebat: «De cât timp nu te-ai rugat pentru sufletele din Purgatoriu? O, fiica mea, te gândești atât de puțin la ele! M. M. Tereza suferă mereu, știi?».
Din dimineață nu mă rugasem pentru ele. Mi-a spus că i-ar face plăcere ca orice mică suferință pe care o îndur să o dăruiesc sufletelor din Purgatoriu. «Orice mică durere le ușurează; chiar și ieri și astăzi, dacă ai fi oferit pentru ele acel puțin». Dar i-am răspuns puțin mirată: «Mă durea trupul; și durerile trupești ușurează sufletele din Purgatoriu?». «Da, mi-a spus; da, fiică: fiecare și cea mai mică suferință le ușurează». I-am promis atunci că, din acel moment, aveam să ofer pentru ele orice lucru. A adăugat: «Cât suferă acele suflete! Vrei să faci ceva în noaptea aceasta pentru ele? Vrei să suferi?». «Și ce anume?, i-am spus. Este aceeași suferință a lui Isus din ziua de Vineri?». «Nu, a răspuns. Nu sunt ale lui Isus; vor fi dureri trupești». Am spus că nu, pentru că în afară de Joi și Vineri Isus nu voiește; în celelalte nopți voiește să dorm. Dar, deoarece sufletele din Purgatoriu și, în special, M. M. Tereza îmi sunt foarte dragi, i-am spus că aș fi suferit cu dragă inimă o oră.
Aceste cuvinte i-au fost de ajuns, dar vedea bine că, făcând aceasta, aș fi neascultat; m-a lăsat să dorm.
În această dimineață, când m-am trezit, era încă lângă mine; m-a binecuvântat și a plecat.

7 august, Marți
I se arată Sfântul Gabriel, care, cu chip strălucitor, îi vorbește despre întemeierea mănăstirii din Lucca și invocă în acest scop mijlocirea Mariei.

Ieri, în timpul zilei, Îngerul Păzitor mi-a promis că seara aveam să pot vorbi cu Fratele Gabriel. A venit seara atât de mult dorită; mai întâi somnul voia să mă biruie, apoi m-a cuprins o asemenea agitație, încât am fost cuprinsă de spaimă. Dar, deoarece Isus era aproape să-mi dea acea mângâiere, fie înainte, fie după mângâiere, îmi dă o oarecare suferință. Să fie mereu binecuvântat.
Totuși, în timp ce încercam această agitație, nu vedeam pe nimeni, vreau să spun pe diavol; doar că mă simțeam foarte rău, dar a durat puțin. M-am liniștit curând, am simțit deodată că intru în reculegere și aproape imediat mi s-a întâmplat ca de obicei: mi s-a dus capul și m-am găsit cu Fratele Gabriel. Ce mângâiere a fost aceea! Dar ascultarea voia să nu mă apropii pentru a-i săruta haina și am rămas pe loc. Primul lucru a fost să-l întreb de ce stătuse atât de mult fără să vină. Mi-a răspuns că este din vina mea. Sunt convinsă de aceasta, pentru că sunt foarte rea.
Câte lucruri frumoase mi-a spus despre mănăstire și le spunea cu atâta putere, încât mi s-a părut că îi scânteiau ochii. Din proprie inițiativă, fără ca eu să-l întreb: «Fiică, peste câteva luni, în bucuria aproape tuturor catolicilor, va avea loc întemeierea noii mănăstiri». «Cum, peste câteva luni?, i-am spus. Mai sunt încă 13». «Și sunt puține», a adăugat. Apoi, zâmbind, s-a întors într-o parte și a îngenuncheat, și-a împreunat mâinile și a spus astfel: «Fecioară binecuvântată, vezi: aici, pe pământ, se întrec pentru răspândirea noului institut; vino, te rog, fă să prisosească asupra tuturor celor care vor face parte din el belșugul darurilor și favorurilor cerești. Sporește-le puterea, sporește-le de asemenea râvna. Totul va fi darul vostru, o, Fecioară Binecuvântată».
Vorbea ca și cum ar fi avut-o lângă el pe Maica [= Maica Domnului] Durerilor; eu nu vedeam nimic, dar cu câtă putere, cu câtă expresivitate rostea aceste cuvinte, încât am rămas uimită; părea și El ieșit din Sine.
Acum ar trebui să vorbesc despre Părintele Germano, dar Confesorul a spus că aici nu, pentru că…
Am vorbit și despre bietul meu păcătos; a zâmbit și El: toate, semn bun. În cele din urmă m-a lăsat plină de mângâiere.

8 august, Miercuri
Temându-se că Confesorul îi micșorează prea mult păcatele, Îngerul o liniștește, spunându-i să se supună judecății lui.

Acum să venim la această dimineață. La puțin timp după ce am ieșit din confesional, mi-a venit un gând, spunându-mi înlăuntrul meu că Confesorul îmi micșorează prea mult păcatele și eram neliniștită. Pentru a mă liniști, s-a apropiat de mine Îngerul Păzitor; eram în biserică și rostea cu glas tare aceste cuvinte: «Dar spune-mi, cui vrei să-i crezi: Confesorului sau capului tău? Confesorului, care are necontenite lumini și asistență, care are multă capacitate, sau ție, care nu ai nimic, nimic, nimic din toate acestea? O, mândro! îmi spunea, vrea să se facă învățătoare, călăuză și directoare a Confesorului!». Nu m-am mai gândit la nimic altceva; am făcut un act de căință și am primit Sfânta Împărtășanie.

9 august, Joi
Îngerul Păzitor îi insuflă ascultarea față de Confesor. În această joi, Sfânta trebuie să sufere mai mult decât de obicei, pentru a oferi sufragii pentru sufletul Maicii Maria Tereza.

Și astăzi, după ce am susținut, cu ajutorul lui Dumnezeu, o luptă foarte puternică împotriva vrăjmașului, a venit Îngerul Păzitor, care, mustrându-mă și fiind foarte sever, mi-a spus: «Fiică, adu-ți aminte că, ori de câte ori nu împlinești o ascultare, săvârșești întotdeauna păcat. De ce ești atât de reticentă să asculți de Confesor? Adu-ți aminte și că nu există cale mai scurtă și mai adevărată decât aceea a ascultării».
Dar de ce toate acestea astăzi? Din vina mea. Poate că aș merita și mai rău, dar Isus îmi arată mereu milostivire.
Vai mie, câtă repugnare simt în această seară! Încă din această dimineață mă simt atât de obosită; dar este toată lipsa de râvnă, rea voință; totuși vreau să mă înving cu ajutorul lui Dumnezeu.
Este Joi și de aceea mă simt atât de ciudat; când se apropie această seară, mi se întâmplă mereu același lucru. Da, să sufăr, să sufăr pentru păcătoși și, în mod deosebit, pentru sărmanele suflete din Purgatoriu, și în mod deosebit pentru… Și bine știu de ce această lipsă de râvnă a venit atât de devreme. În celelalte seri îmi venea cu câteva ore înainte. Pentru că astăzi Îngerul Păzitor mi-a spus că Isus voia să mă facă să sufăr câteva ore în plus în această seară, adică două ore: avea să înceapă la ora 9, și aceasta pentru un suflet din Purgatoriu, și aceasta fără permisiunea Confesorului; însă de obicei nu mă ceartă, ba chiar voiește, și o pot face foarte bine.
Ieri seară, pe la ora 9, am început să mă simt puțin rău; m-am grăbit să mă duc la culcare, dar sufeream deja foarte mult și înainte: capul îl simțeam cumplit, fiecare mișcare pe care o făceam îmi pricinuia suferințe îngrozitoare. Am suferit două ore, așa cum voia Isus, pentru M. M. Tereza; apoi, cu mare durere, m-am dezbrăcat și am intrat în pat și a început ora. A fost foarte dureroasă, dar în compania lui Isus, ce nu ai face!

10 august, Vineri
Isus o umple de mângâieri. În prezența Doamnei Cecilia, Îngerul Păzitor i se arată mereu și o călăuzește în toate; îi spune că nimeni, în afară de Doamna Cecilia, nu știe să-i țină locul.

Îngerul Păzitor mi-a spus în seara precedentă că mă va face să țin spinii în cap până la ora 5 de Vineri: așa a și fost, deoarece pe la acea oră am început să intru puțin în reculegere; m-am ascuns în Biserica Franciscanilor și acolo Isus a venit din nou să mi-i ia; am fost mereu singură. Cât de mult mi-a arătat că mă iubește! M-a îmbărbătat din nou să sufăr și m-a lăsat într-o mare de mângâiere.
Trebuie însă să spun că de multe ori, dar mai ales joi seara, mă cuprinde o asemenea tristețe, gândindu-mă că am săvârșit atâtea păcate, încât toate îmi revin în minte, mă rușinez de mine însămi și mă mâhnește foarte mult. Și ieri seară, cu câteva ore înainte, m-au cuprins această rușine, această mâhnire și găsesc puțină liniște numai în acea mică suferință pe care mi-o trimite Isus, oferind-o mai întâi pentru păcătoși și, în mod deosebit, pentru mine, iar apoi pentru sufletele din Purgatoriu.
Câte mângâieri îmi dă Isus! În câte feluri îmi arată că mă iubește! Sunt toate doar lucruri ale minții mele; dar, dacă ascult, Isus nu va îngădui să mă înșel. Joi seara mi-a promis că, în aceste zile în care Doamna Cecilia nu era aici, nu avea să îngăduie niciodată să fiu lăsată de Îngerul Păzitor. Mi l-a dat ieri seară și nu m-a mai lăsat nicio clipă.
Am observat acest lucru de mai multe ori și nici măcar nu i-am vorbit despre el Confesorului, dar astăzi îi spun îndată. Dacă sunt cu alte persoane, Îngerul Păzitor nu mă părăsește niciodată; când sunt însă cu ea, mă lasă îndată (vreau să spun că nu mi se mai arată, decât pentru a-mi da vreun avertisment); la fel s-a întâmplat și astăzi: nici măcar un minut nu s-a îndepărtat de lângă mine; dacă trebuie să vorbesc, să mă rog, să fac ceva, El îmi dă de înțeles. Dumnezeu să voiască să nu mă înșel.
Acest lucru mă uimește foarte mult și m-a făcut să-l întreb: «Cum se face că, atunci când Doamna Cecilia este cu mine, tu nu stai niciodată aici?». Mi-a răspuns astfel: «Nicio persoană, în afară de ea, nu știe să-mi țină locul. Sărmană copilă, a adăugat, ești atât de mică, încât ai mereu nevoie de călăuză! Acum îți voi fi eu călăuză, nu te teme; dar ascultă, vezi, pentru că mă grăbesc…».
M-am dus să mă spovedesc; i-am spus lucrul acesta Confesorului (i-l scrisesem [și]); mi-a explicat totul, ceea ce eu nu înțelegeam, dar acum am înțeles totul.

11 august, Sâmbătă

surrogacy-5014314_1280

Semnale pozitive din partea SUA împotriva maternității surogat

gasparino2

Părintele Gasparino, învățător al rugăciunii