Declarația Universală a Drepturilor Omului definește demnitatea umană ca fiind baza drepturilor omului și, de aceea, piatra de temelie a libertății, dreptății și păcii. Tratatele internaționale, ratificate și în vigoare în Europa, generalizează politicile de protecție a demnității umane, interzicând traficul de persoane, în special traficul de femei și copii, cere asigurarea bunăstării copiilor în toate circumstanțele și condamnă intervențiile în procesul natural de concepție și naștere. De aceea este necesar ca instituțiile internaționale să impună o interdicție globală asupra practicii surogatului matern, de vreme ce aceasta generează un risc real de exploatare și trafic de persoane, întrucât este un atac împotriva demnității umane, transformând femeile și copii în bunuri tranzacționabile.
CADRUL LEGISLATIV EUROPEAN
a) Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și Proiectul Conferinței de la Haga
În 26 iunie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât , în cauzele Mennesson contra Franța și Labassee contra Franța , că această țară a încălcat articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, referitor la dreptul la respect pentru viața privată și de familie, întrucât nu a recunoscut relația de filiație a copiilor născuți prin practica mamei purtătoare cu părinții „contractanți” (beneficiari). Această decizie a adus după sine legalizarea practicii surogatului în unele țări semnatare ale Convenției și deja produce efecte în Spania, Franța, Germania, Irlanda și Italia.
În ianuarie 2015, aceeași Curte a decis într-o altă cauză similară, Paradiso și Campanelli c. Italia, că un copil născut din mamă surogat în afara țării și părinții care au „comandat” copilul beneficiază de protecția conferită de dreptul la viață de familie, chiar în cazul în care copilul a fost obținut fraudulos, contra unei plăți, fără nicio relație genetică și după o perioadă scurtă de coabitare. (Copilul a fost cumpărat contra sumei de 49.000 euro, fiind produs la comandă prin fertilizare in vitro, ulterior implantat unei mame surogat, și nu avea nicio legatură biologică/genetică cu cuplul care îl cumpărase. Curtea a concluzionat că Italia putea refuza să recunoască relația de filiație, stabilită în Rusia (țara mamei purtătoare), dar, prin îndepărtarea copilului de lângă cumpărători, le-ar fi încălcat dreptul la viață privată și de familie.
În acest fel, Curtea a validat vânzarea copilului născut de o mamă surogat și a deschis porțile traficului de copii și exploatării femeilor. La 1 iunie, Curtea a decis totuși referirea cauzei Paradiso, în apel, Marii Camere a Curții, ca urmare a cererii guvernului italian. Trebuie să reamintim că deciziile de la Marea Cameră definesc doctrina Curții și devin obligatorii în cele 47 state ce alcătuiesc Consiliul Europei. Biroul Permanent al Conferinței de la Haga asupra Dreptului Privat Internațional, acționând în baza mandatului acordat de țările membre, lucrează în prezent la un proiect cu tema Filiația/Mama purtătoare. Ultimul document redactat pe această temă a fost prezentat în ședința Consiliului pentru Afaceri Generale și Politici al Conferinței de la Haga, din martie 2015. La acea ședință, pe lângă prezentarea situației de ansamblu, s-a decis constituirea unei comisii de experți în scopul dezvoltării unui instrument multilateral în această problematică.
b) Drept comparat
Deși în câteva state din Europa, cum ar fi Albania, Georgia, Croația, Olanda, Rusia, Marea Britanie, Grecia și Ucraina, practica mamelor surogat a fost legalizată, în cele mai multe țări europene aceasta este interzisă.
În Germania, singura cale permisă pentru a transfera filiația unui copil născut de o altă femeie este adopția. Mai mult, unele instanțe germane a apreciat că un copil născut prin practica surogației să nu poată fi înregistrat. Însă, după hotărârile CEDO în cauzele Menesson și Labasse, Curtea Supremă a încălcat jurisprudența și a recunoscut un cuplu de homosexuali ca fiind parinții legali ai unui copil născut de o mamă purtătoare.
Maternitatea prin surogație este interzisă în mod expres în Elveția. Articolul 119 din Constituția Statului prevede: „Donarea unui embrion și toate formele de practică a surogației sunt interzise prin lege”. Totuși, ca urmare a acelorași cauze CEDO, Înalta Curte Administrativă a Cantonului St. Gallen a decis în favoarea înregistrării unui copil născut de o mamă purtătoare ca fiind copilul legal al unui cuplu de bărbați homosexuali. Decizia se judecă în apel la Curtea Federala Elvețiană, la data redactării acestui material.
În Italia, în 2004 Parlamentul a interzis expres practica surogatului prin legea nr. 40/2004. Din nou, deciziile CEDO și mai ales cauza Paradiso și Campanelli au contribuit la demararea procesului de legalizare a practicii și în această țară.
Franța este țara care a pierdut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cele două procese Menesson și Labasse, iar prim-ministrul Valls a declarat că Franța nu va face apel în cazul deciziei, urmând ca guvernul francez să analizeze tema și posibilitatea inițierii unui efort internațional de a reglementa practica surogatului. În prezent mai sunt două cauze similare împotriva Franței care așteaptă o rezoluție la CEDO: Laborie c/ Franța (44024/13) și Foudlon c/ Franța (9063/14).
În Portugalia practica surogatului este interzisă prin Articolul 8 din Legea Reproducerii Asistată Medical. De asemenea este expres interzisă în Austria, Estonia, Islanda, Moldova, Muntenegru, Serbia, Slovenia, Suedia și Turcia. În unele țări este parțial tolerată, cum este cazul Belgiei, Luxemburgului, Poloniei și Cehiei. În celelalte, fără a fi expres interzisă, nu este tolerată sau nu există reglementări în această privință, cum ar fi în Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Monaco, Romania, San Marino și Bosnia-Herțegovina.
În Irlanda, Curtea Supremă a judecat un caz intern de surogație. Mama genetică, ce urma să devină beneficiară a procedurii, nu s-a putut înregistra ca mamă legală a copilului, ci mama care și-a oferit trupul pentru a purta sarcina. În urma evoluțiilor de la CEDO, guvernul irlandez a anunțat că va demara procedurile pentru redactarea unei legi care va adresa acest subiect.
Marea Britanie a fost prima țară europeană care a reglementat practica mamei purtătoare, permisă începând cu anul 1985. Prin lege s-a modificat și dreptul la filiație. Filiație sub surogat, expres permisă în Albania, Spania, Estonia, Georgia, Irlanda, Ungaria, Olanda, Cehia, UK, Rusia, Slovenia și Ucraina; și expres interzisă în Andora, Bosnia-Herțegovina, Letonia, Lituania, Moldova, Monaco, Muntenegru, România, Serbia și Turcia. Restul țărilor, în funcție de caracteristicile legislației proprii, o pot permite în cele din urmă.
c) Poziția Uniunii Europene și a Consiliului Europei
Articolul 2 din Protocolul Opțional al Convenției ONU pentru Drepturile Copilului cu privire la vânzarea copiilor, prostituția și pornografia infantilă, menționează: vânzarea copiilor înseamnă „orice act sau tranzacţie prin care un copil este transferat de orice persoană sau grup de persoane către o altă persoană ori către un alt grup contra cost sau contra oricăror alte avantaje materiale.” Această definiție surprinde exact natura practicii mamei purtătoare. Comisia Internațională pentru Statutul Civil (ICCS) a publicat în 2014 un document intitulat „Maternitatea surogat și statutul copilului”. Trebuie să reamintim că în toate documentele ICCS maternitatea este fundamentată pe naștere, în virtutea principiului Mater semper certa est, arătând ca indicarea numelui mamei în certificatul de naștere este suficientă pentru a stabili maternitatea (…)”. ICCS concluzionează că toate problemele cauzate de acest fenomen sunt foarte complexe și variate, implicând multe dificultăți și incertitudini. Până în acest moment nu există o convenție internațională asupra acestui subiect. În 2012 Consiliul Europei a publicat o declarație prin care condamnă practica surogatului întrucât „implică un contract ce are ca obiect un copil nenăscut și exploatarea uterului unei femei care în mod voluntar se disociază de maternitate și manipulează filiația”. În iulie 2014 același Consiliu al Europei, prin Adunarea sa Parlamentară, a adoptat o moțiune pentru rezoluție care condamnă practica pentru că violează demnitatea femeii care își închiriază corpul și funcția sa reproductivă ca pe o marfă, și totodată solicită o analiză detaliată și o poziție clară asupra maternității surogat:
„Practica surogației ignoră de asemenea drepturile și demnitatea umană a copilului transformând bebelușul în discuție într-un produs.
Convenția asupra drepturilor copilului a declarat că toți copiii au dreptul de a fi protejați de orice abuz și exploatare și a solicitat statelor să acționeze în interesul superior copilului.
Aranjamentele făcute în practica surogatului transformă copilul într-o marfă care poate fi cumpărată și vândută.
Mai mult, prin surogat se manipulează identitatea și legătura copilului cu părinții săi, privându-l de orice legătură cu mama purtătoare, ceea ce studiile recente arată a fi dăunător pentru dezvoltarea și bunăstarea copilului.”
sursă: ProVita Bucuresti
