in

Întruparea (Sfânta Gemma Galgani)

În dimineața zilei de 25 martie, îngerul păzitor îi spune (Sfintei Gemma Galgani): 

Nu știam ce să cred; m-am minunat auzind acele cuvinte. „Fiică”, adăugă el, „eu sunt păzitorul tău, trimis de Dumnezeu; vin să te fac să înțelegi o taină mai mare decât toate celelalte taine”.
Uimirea mea deveni și mai mare, încă nu înțelegeam… Îngerul meu își dădu seama și-mi spuse: „Îți amintești ce ți-am făgăduit acum douăsprezece zile?”. M-am gândit și curând mi-am revenit. „Să știi, fiica mea, că îți voi vorbi despre Preasfânta Maria, despre o tânără atât de umilă înaintea lumii, dar de o măreție infinită înaintea lui Dumnezeu; îți voi vorbi despre cea mai frumoasă, cea mai sfântă dintre toate făpturile; despre fiica preaiubită a Celui Preaînalt, despre cea destinată demnității fără seamăn de Maică a lui Dumnezeu”

… Era deja noapte târziu, iar Preasfânta Maria se afla singură în camera ei: se ruga, cu totul răpită în Dumnezeu. Deodată, în acea încăpere sărăcăcioasă se făcu o mare lumină, iar arhanghelul, luând chip omenesc și înconjurat de un număr nesfârșit de îngeri, se apropie de Maria, cu respect și, totodată, cu măreție. I se închină ca unei Stăpâne, îi zâmbește ca vestitor al unei vești fericite și îi spune cu vorbe blânde: „Bucură-te, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei”. O, ce salut frumos, măreț și sublim, care nu se mai auzise vreodată pe pământ și nici nu se va mai auzi vreodată!

… „Abia rostise arhanghelul ceresc aceste cuvinte, că tăcu, ca și cum ar fi așteptat încuviințarea ei pentru a-i dezvălui solia dumnezeiască. Maria însă, auzind salutarea uimitoare, se tulbură; tăcea și cugeta. Dar poate crezi, fiica mea, că îngerii raiului nu i se arătaseră niciodată Mariei? Ea se bucura în fiecare clipă de vizita lor și de dulcile lor convorbiri… Ea nu încearcă să pătrundă cu mintea înțelesul tainic, ci se tulbură fiindcă se crede nevrednică de salutarea îngerească. Ah, fiica mea”, îmi repeta el, „dacă Maria ar fi știut cât de mult îi plăcuse Domnului umilința ei, nu s-ar fi socotit nevrednică de cinstirea unui înger. «Cum se poate», își spunea ea, «ca un înger al lui Dumnezeu să mă numească plină de har, când eu mă recunosc nevrednică de orice favoare dumnezeiască? Cum se poate», cugeta Maria în sinea ei, «ca un înger al raiului să mă numească binecuvântată între femei, când eu sunt cea mai netrebnică, cea mai josnică și cea mai disprețuită dintre femei? Ce taină se ascunde oare sub vălul unei salutări atât de alese?…»

„La salutarea îngerului, Maria nu dăduse niciun răspuns; atunci Gabriel, ca să-i alunge teama, repetă astfel: «Nu te teme, Marie, tu ești singura care a aflat har înaintea Celui Preaînalt. Din această clipă vei zămisli în sânul tău un fiu, îi vei pune numele Isus și toți îl vor numi Fiul Celui Preaînalt: Lui i se va da tronul lui David, va domni în veci, iar împărăția Lui nu va avea sfârșit». Prin aceste cuvinte sublime, arhanghelul îi dezvăluia Mariei întreaga sa solie…

„Îngerul îi descoperise deja Fecioarei taina marii misiuni, adică faptul că ea avea să devină Maica Fiului Celui Preaînalt. Dar ea, întorcându-se către înger, îi vorbi astfel: «Și cum se va întâmpla aceasta, păstrându-mi neatinsă curăția feciorelnică?» (Se profețise deja în prorocia lui Isaia că Hristos avea să Se nască dintr-o mamă fecioară)… Să știi, îmi spuse atunci îngerul meu, „că Preasfânta Maria, printr-un exemplu nemaiauzit, încă din fragedă tinerețe își consacrase floarea fecioriei Mirelui ceresc al sufletelor curate și, deși nu era supusă poftei răzvrătite, nu încetase totuși să-și păzească crinii printre spinii mortificării.

„Gândește-te”, îmi spunea el, „cum Preasfânta Maria a tăcut cu privire la toate cele ce țineau de marea taină; a vorbit și s-a arătat preocupată numai când s-a vorbit despre curăția ei pură și nepătată și i-a adresat îngerului lui Dumnezeu o întrebare stăruitoare… Ai înțeles acum, fiica mea, cât de mult iubea Maria această frumoasă virtute îngerească și cerească? Dar cine crezi tu că o iubea mai mult? Isus sau Maria? Cu siguranță Isus, care nu Și-ar fi ales niciodată o mamă dacă nu ar fi fost fecioară curată și neprihănită.

Îngerul Gabriel răspunse: „Marie, Duhul Sfânt Se va pogorî asupra ta, puterea sublimă a Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, Sfânt va fi Cel ce Se va naște din tine, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu. Totodată, te înștiințez că Elisabeta, ruda ta, a zămislit un fiu la bătrânețe, iar cea despre care se spunea că este stearpă se află deja în luna a șasea, căci amintește-ți că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință”. Îngerul Gabriel îi spuse în continuare Preasfintei Maria: „Liniștește-te și primește mângâiere, o, Fecioară binecuvântată: Duhul dumnezeiesc Se va pogorî și va face roditor pântecele tău neprihănit. Atotputernica putere a Celui Preaînalt va săvârși în tine o nouă minune, care, păstrându-ți în același timp cinstea fecioriei, îți va dărui bucuria de a fi mamă. Sfântul pe care Îl vei zămisli în sânul tău nu va fi altul decât Fiul lui Dumnezeu”. Prin aceste cuvinte, arhanghelul Gabriel dezvăluia taina, explica misterul și o liniștea pe Maria.

„Totul fusese acum lămurit; nu mai lipsea decât ultimul cuvânt al Mariei, pentru ca Fecioara să devină Maica lui Dumnezeu. Cuvântul dumnezeiesc, născut din Tatăl în strălucirea sfinților, nu trebuia să aibă tată pe pământ, așa cum nu avusese mamă în cer. Iar Maria, fiind aleasă să-L nască pe Fiul Unul-Născut al Tatălui dumnezeiesc, devenea fiica unică a Tatălui Însuși. Fiind cea care trebuia să dăruiască Cuvântului dumnezeiesc mădularele omenești din substanța sa feciorelnică, era înălțată la inefabila demnitate de Maică a Fiului lui Dumnezeu. Iar Maria, fiind cea asupra căreia avea să Se pogoare Duhul Sfânt, Care, umbrind-o cu puterea Sa atotputernică, avea să o facă Maică-Fecioară a unui Fiu dumnezeiesc, era astfel ridicată la înalta cinste de Mireasă a Duhului Sfânt.

„Taina fusese dezvăluită, Fecioara pe deplin liniștită, iar mesagerul dumnezeiesc tăcea, așteptând cu nerăbdare răspunsul ei, adică încuviințarea Mariei la Întruparea Cuvântului veșnic… și ea răspunde: «Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău». Marele «da» este rostit, Maria este Maica Fiului Celui Preaînalt. La aceste cuvinte, cerul se bucură, iar întreaga lume se mângâie. Îngerul se prosternează cu respect înaintea Stăpânei sale, apoi își ia zborul și se întoarce în rai.

Maria, în clipa în care accepta înalta demnitate de Maică a lui Dumnezeu, se declara cu umilință roaba Domnului. Acea umilință adâncă, în care îngerul Domnului o găsise reculeasă și aproape cufundată în nimicnicia ei, nu a părăsit-o nici în fața salutării glorioase, nici a propunerii și mai glorioase de a deveni Născătoarea Cuvântului dumnezeiesc.

„Maria rostise atunci minunatul «fie», iar într-o clipă, Duhul dumnezeiesc a format în sânul ei, din substanța preacurată a trupului ei feciorelnic, un trupșor gingaș și desăvârșit; acestuia i-a fost unit un suflet omenesc, iar amândurora li s-a unit, printr-o unire ipostatică foarte strânsă, Persoana dumnezeiască a Cuvântului. O, minune! Acel Dumnezeu, care nu poate fi cuprins de întinderea cerurilor, Se află închis în pântecele Mariei. Acel Dumnezeu, care susține cu un singur deget marea alcătuire a universului, este susținut de pântecele neprihănit al unei fecioare. Cine ar putea spune, așadar, ce plinătate de bucurie a inundat și a aprins sufletul Mariei în acel moment fericit, când a devenit Maica Fiului lui Dumnezeu? Regele regilor, marele Domn al celor ce domnesc Și-a așezat tronul în pântecele neprihănit al Mariei. O bucurie fără margini a inundat-o pe Maria când și-a ațintit privirea asupra luminii infinite și a putut contempla strălucirile tainice ale dumnezeirii.

„Acceptând Maria incomparabila demnitate de Maică a lui Dumnezeu, primea totodată nobila misiune de a fi Maica neamului omenesc. Să ne bucurăm: Maria, dând îngerului încuviințarea ei plină de sfială, v-a înfiat ca fii, devenind maica tuturor”.

512px-Kay_Kelly_of_Liverpool__Mother_Teresa_in_1980_cropped

Maica Tereza din Calcutta despre castitate și fidelitate

reiki-bufala

Reikiul nu este o formă de rugăciune